Ambasadorul României în Marea Britanie apreciat în Camera Comunelor din Parlament

Ambasadorul României în Marea Britanie apreciat în Camera Comunelor din Parlament

În Camera Comunelor din Parlamentul britanic a fost depusă, zilele trecute, o moţiune prin care este apreciată în termeni laudativi activitatea ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, dr. Ion Jinga, în contextul încheierii misiunii acestuia la Londra.

Moţiunea remarcă “contribuţia semnificativă” a ambasadorului român la dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări, subliniază “eficienţa şi priceperea cu care şi-a reprezentat ţara şi comunitatea românească din Marea Britanie” şi notează “performanţele diplomatice şi intelectuale impresionante ale acestuia“, anunță romani.co.uk

Depunerea unei moţiuni care să elogieze activitatea unui diplomat străin constituie un eveniment rar în Parlamentul britanic.

Este pentru prima dată când o astfel de onoare este acordată unui ambasador român, iniţiativa reprezentând un gest de recunoaştere a contribuţiei aduse de ambasadorul Ion Jinga la dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi a rolului jucat de acesta în reprezentarea intereselor României şi ale comunităţii românilor din Regatul Unit.

Moțiunile, Early Day Motions (EDM), sunt utilizate de parlamentarii britanici pentru a atrage atenţia asupra unor evenimente de exceptie sau a unor subiecte de interes.