Andrei Năstase, noul primar al Chișinăului

Andrei Năstase, noul primar al Chișinăului

Partidele pro-europene au arătat că dacă lasă orgoliile la o parte pot câștiga

La 3 iunie 2018 a avut loc turul doi al alegerilor noi pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat rezultatele preliminare ale turului al doilea pentru alegerea primarului general al municipiului Chișinău.

Numărul alegătorilor cu drept de vot care s-au prezentat la urne a fost de 248.674 alegători, ceea ce reprezintă 39,12 .

Ion Ceban, din partea Partidului Politic ”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, a fost votat de 116.788 alegători (47,43%) din numărul total de voturi valabil exprimate, iar Andrei Năstase, candidatul Partidului Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr”, a fost votat 129.432 alegători (52,57%) din numărul total de voturi valabil exprimate.

După confirmarea rezultatelor și validarea mandatului primarului ales de Judecătoria Chișinău, Comisia Electorală Centrală și Consiliul electoral de circumscripție municipală Chișinău vor publica rezultatele definitive.

Andrei Năstase este liderul Partidului „Platformei Demnitate şi Adevar” (PPDA), fiind susţinut de mai multe partide pro-europene de opoziţie.

Mandatul noului primar este de doar un an, până la alegerile locale ordinare din 2019.

La scurt timp după anunțarea rezultatelor, candidatul socialist și-a recunoscut înfrângerea: „Probabil că și în acest caz votul a fost geopolitic, iar în Chișinău sunt probleme reale. Îl felicit pe domnul Năstase și îi doresc succes. Eu voi rămâne alături de chișinăuieni și suntem deschiși să susținem proiecte economice și sociale. Nu exclud că peste un an ne vom revedea la noi alegeri, a declarat Ion Ceban.

Alegerile anticipate pentru funcţia de primar al Chişinăului au avut loc după ce fostul primar, liberalul Dorin Chirtoacă, a demisionat la 16 februarie, după ce a fost suspendat din cauza dosarelor sale penale. În noiembrie 2017 a fost organizat şi un referendum pentur revocarea lui, care a fost însă invalidat din cauza prezenţei scăzute la urne. Dorin Chirtoacă este acuzat de acte de corupere pasivă în formă agravată, precum şi trafic de influenţă în dosarul parcărilor plătite de la Chişinău.

Alegerea lui Andre Năstase ca primar al municipiului Chișinău are și o încărcătură geopolitică, alegerile fiind considerate de analiști și ca un test față de preferințele alegătorilor cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă în Republica Moldova, dar și al capacității partidelor pro-europene de a-și coagula forțele, după ce în primul tur de scrutin reușiseră fragmentarea votului pro-european.

Diferența destul de mică între rezultatele obținute de cei doi candidați care s-au înfruntat în turul al doilea al alegerilor locale anticipate arată însă că și în toamnă, la alegerile generale, lupta va fi destul de strânsă.