Acasă Alte comunitati Angel Tîlvăr la monumentul dedicat lui Nicolae Titulescu din Atena

Angel Tîlvăr la monumentul dedicat lui Nicolae Titulescu din Atena

În cadrul vizitei pe care o efectuează în Republica Elena în perioada 14 – 17 mai, ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare Angel Tîlvăr a depus astăzi, 15 mai, o coroană de flori la monumentul dedicat lui Nicolae Titulescu, amplasat în Parcul Rizari din Atena.

La ceremonie, au mai fost prezenți președinții unor asociații românești, reprezentanți ai comunității, un reprezentant al Primăriei Atena, membri ai Ambasadei României la Atena.

Ministrul delegat Angel Tîlvăr a elogiat personalitatea marelui diplomat ca promotor al păcii, stabilității și dialogului, amintind rolul jucat de acesta în edificarea sistemului legal și instituțional al Ligii Națiunilor, precursoarea Organizației Națiunilor Unite de azi. În acest context, oficialul roman a precizat că Titulescu este un reper în gândirea de politică externă a României, prin accentul pus pe primatul dreptului internațional, al soluțiilor pașnice și multilateralismului.

De asemenea, demnitarul român a amintit că Nicolae Titulescu a fost unul dintre arhitecții ansamblului de cooperare dintre țările balcanice, în cadrul căruia, în perioada dintre cele două războaie mondiale, România și Grecia au conlucrat la asigurarea stabilității și menținerea păcii în regiune.