Anim’est sau magia filmului de animaţie în Rep. Moldova

Anim’est sau magia filmului de animaţie în Rep. Moldova

Festivalul Anim’est revine la Chișinău cu ocazie special, împlinește cinci ani de când dă culoare capitalei. Așadar, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, la Cinema Odeon,  cel mai mare festival dedicat filmului de animație din Rep. Moldova aduce cele mai bune lungmetraje si scurtmetraje animate ale ultimului an.

În acest an, tema festivalului este „Animație și Muzică”. Marcarea celor cinci ani va avea loc prin proiecția, în deschiderea Festivalului, a filmului „Muntele magic” (2015), în regia Ancăi Damian. ”Docu-drama” este al doilea lungmetraj de animație românesc de după 1989, primul fiind „Crulic – drumul spre dincolo”,a cărui regie poartă aceeași semnătură și care a deschis și prima ediție Anim’est la Chișinău, în 2011.

„Muntele magic”, o coproducţie România – Franța – Polonia, aduce în prim-plan călătoria prin aproape jumătate de secol de istorie a polonezului Adam Jacek Winkler, artist, fotograf, dar și un experimentat alpinist. Refugiat politic la Paris, Adam a trăit cu ideea de a schimba lumea. Viaţa sa plină de aventură a luat o cotitură radicală în anii ’80, când se închipuie cavaler al secolului al XX-lea şi părăseşte Franţa pentru a lupta împotriva sovieticilor din Afganistan.

În „Muntele magic” au fost folosite o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie şi film. Secvențele animate au fost lucrate de artiștii animatori din România și Polonia, printre care Theodore Ushev, Raluca Popa, Tomek Ducki, Dan Panaitescu și Sergiu Negulici.

Iar pentru că tema festivalului este „Animație și muzică”, înainte de proiecția filmului „Muntele magic”, veți avea parte de un recital deosebit susținut de cel care semnează muzica originală a acestuia, Alexander Bălănescu, unul dintre cei mai renumiți muzicieni de origine română ai ultimelor decenii.

La închiderea festivalului va fi prezent și Rodion GA, părintele new wave-ului și al rockului electronic românesc, care va acompania proiecția filmului „Misiunea Spațială Delta”, primul lungmetraj S.F. produs în România, o continuare a serialului omonim realizat de echipa lui Victor Antonescu.

Alte momente cheie ale Anim’est-ului din acest vor fi proiecțiile filmelor „Pink Floyd: Zidul” (Marea Britanie, 1982”, „Sita cântă blues” (SUA, 2008), „Oblio” (SUA, 1971) și, desigur, secțiunea de scurtmetraje „Music and Animation”.

În contextul acestui festival de animație, în această săptămână, la Chișinău va fi organizat un workshop de animație pentru copii.

Timp de două ore pe zi, tinerii vor avea ocazia să descopere secretele animației fiind ghidați de Vasile Alboiu, un artist grafic, vizual, producător, scenograf și regizor.

Anul trecut, acesta a mai susținut un workshop de animație pentru 13 copii, care au învățat tehnica stop-motion. Drept rezultat, micii participanți și, mai nou, tinerii animatori au devenit autori a trei scurtmetraje de animație, care au fost rulate pe marele ecran, la Cinema Odeon, în cadrul Minimest.

Atelierul din acest an va avea loc în perioada 26-30 octombrie, între orele 15:00 și 17:00 zilnic, în incinta Alianței Franceze.

Până acum, în cadrul Anim’est, au mai fost organizate peste 20 workshop-uri pentru copii și tineri animatori, dar şi zeci de masterclass-uri. Iar începând cu 2011, are loc și un atelier extins în afara festivalului, Animation Worksheep, destinat tinerilor animatori din România şi Republica Moldova. Mai mult, Anim’est vrea să extindă această platforma educaţională, astfel încât Animation Worksheep să devină un atelier permanent de film de animaţie, cu training-uri, masterclass-uri şi workshop-uri pe întreg parcursul anului.