Acasă Stiri ANPC: Furnizori de energie amendați de ANPC și obligați să recalculeze toate...

ANPC: Furnizori de energie amendați de ANPC și obligați să recalculeze toate facturile

Primele rezultate ale Comandamentului pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflată sub directa coordonare a președintelui instituției, Mihai Culeafă, și a directorului general Paul Anghel, conturează modul în care unele companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale pentru consumatori persoane fizice, le respectă acestora drepturile, dar și legislația în vigoare.

Astfel, până în acest moment, adică în perioada 6 – 13 ianuarie 2022, comisarii ANPC au controlat 72 de operatori economici, din întreaga țară, cu unul sau mai multe puncte de lucru, la 27 dintre aceștia, constatându-se abateri.

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 450.000 de lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

Operatorii economici verificați pînă în acest moment, fără a fi controlate încă toate de puctele de lucru ale fiecăruia, au fost:

CEZ VÂNZARE SA

DISTRIGAZ SUD REȚELE

ENGIE ROMÂNIA

RCS & RDS SA

ENEL ENERGIE MUNTENIA

ELECTRICA FURNIZARE SA

DIGI ENERGY

PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL

E.ON ENERGIE ROMANIA SA

EURO SEVEN INDUSTRY SRL

RESTART ENERGY ONE SRL

GAZ VEST

MEGACONSTRUCT SA

GAZMIR IASI SRL

GRENERG SRL

RES ENERGY SOLUTIONS SA

DISTRIGAZ VEST SA

CPL CONCORDIA ROMANIA SRL

CIS GAZ SA

SPEAKOVER ROMANCE SRL

PREMIER ENERGY SRL

GAZ NORD EST HÂRLĂU

PRISMA SERV COMPANY SRL

GAZ EST SA

PRISMA GAZ SRL

MVM TRADE ENERGY PLUS SRL

NOVA POWER

ELECTRIC & GAZ POWER TRADE SRL

SST GROUP TRANSILVANIA SRL

NORD GAZ SRL

S-a descoperit că nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021, tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%, informările privind compensarea facturilor de energie electrică și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor, nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.

De asemenea, contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate, există diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator, iar unele companii au încercat să împiedice comisarii ANPC să le controleze.

O altă abatere este legată de nerespectarea termenului de răspuns, iar operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;

Ca practică comercială incorectă, majorările sucesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate.

Aceștia sunt invitați să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro .