Acasă Cultura / Culte Ansambluri folclorice din Serbia şi România la „Perla Banatului”

Ansambluri folclorice din Serbia şi România la „Perla Banatului”

Municipiul Lugoj va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, cea de-a patra ediţie a Festivalului internaţional de folclor „Perla Banatului”.

Evenimentul va avea loc în perioada 10-12 iulie, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor şi va reuni peste 50 de solişti vocali şi 20 de instrumentişti, precum şi 13 ansambluri folclorice din Serbia şi România, notează ziuadevest.ro

 În cele trei zile ale festivalului, pe scenă vor urca, printre alții: Ionela Bălan și Marcel Duduma, Ionela Bădălan și Cristian Ianosiga, Alina Trastău, Georgiana și Dan Necșa, Traian Barbu, Gabi Zaharia, Nicoleta Vlasici, Andrada Paul, Lucian Lădariu, Mirela Pistrila, Dorin Biriș Coșbuc, Iasmina Iova, Elena Sârbu, Mircea Cârțișorean, Otilia Radu, Patricia Duicu și Daniel Rista, Doru Petrean, Nicoleta Ramnesc, Luci Lazăr, Răzvan Timiș, Cristian Nechita, Ramona Florea, Ghiță Berinde, Daiana Chișozan, Ștefan Isac, Daniela Văcărescu, Aura Tunei, Nicolae Brînzei, Mădălina Roșu, Ionuț Andrieș, Lorena Nica, Petrică Baic, Alexandru Panțoni, Adela Jurchescu, Patricia Vela, Ana Maria Bistrean, Valentin Nădrariu, Alexandra Ciota, Dorian Ioan Drăgoi, Maria Mariș, Mia Verjel, Andreea Dragoman, Irina Matei și Ana Jurj, precum şi ansamblurile „Perla Banatului” – Lugoj, „Timișul” – Albina, „Hora Carașului” – Oravița, „Ion Luca Bănățeanul” – Bozovici, „Bobocii Banatului” – Caransebeș, „Carașul” – Grădinari, „Iedera” – Oțelu Roșu, „Moșnițeana” – Urseni, „Trandafirul” – Măguri, „Curcubeul” – Dumbrava, „Busuiocul” – Mănăștiur, „Kruna” – Sânmartinu Sârbesc și „Armonia” – Serbia.

 Spectacolele folclorice vor debuta cu o paradă a portului popular, pe traseul: strada Ion Huniade – Universitatea Europeană Drăgan – Primăria Lugoj – Podul de Fier – Casa de Cultură a Sindicatelor.

 Regia artistică este semnată de Alina Trastău, cea care va asigura și prezentarea festivalului. Evenimentul este organizat de Ansamblul Folcloric „Perla Banatului”, Cristi Nechita, Dumitru Răduțiu şi Simona Marinescu, în colaborare cu Primăria şi Casa de Cultură a Sindicatelor Lugoj.