Aproape 800 de cercetători români şi străini, aşteptaţi la Conferinţa ”Diaspora în cercetarea...

Aproape 800 de cercetători români şi străini, aşteptaţi la Conferinţa ”Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România”

789 de cercetători din 32 de ţări, inclusiv România, vor participa la ediţia 2016 a Conferinţei ”Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România”, care se va desfăşura la Timişoara, în perioada 25 – 28 aprilie, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.

Printre ţările cu un număr semnificativ de participanţi se numără Franţa (44), Statele Unite (37) şi Marea Britanie (18), urmate de Germania, Olanda şi Italia. Şi-au mai anunţat participarea şi cercetători din Canada, Noua Zeelandă, Singapore şi Finlanda. Sesiunile de comunicări şi discuţii au fost grupate în 21 de workshop-uri exploratorii, care acoperă domenii extrem de diverse ale cunoaşterii ştiinţifice, de la fizică şi matematică, ştiinţe inginereşti şi medicale, până la ştiinţe sociale şi umane. Fiecare workshop va avea o secţiune specială dedicată viziunii asupra sectorului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare pentru orizontul de timp 2030, în contextul dezbaterii naţionale ”România Educată” (demers iniţiat de Adminstraţia Prezidenţială şi susţinut de Ministerul Educaţiei). De asemenea, evenimentul va include şi un panel separat dedicat aceluiaşi subiect (viziunea CDI pentru anul 2030), care va integra opiniile tuturor participanţilor pe această temă.

Conferinţa va fi organizată sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Organizarea acestui eveniment la Timişoara marchează o premieră, fiind pentru prima oară în istoria desfăşurării sale când lucrările vor fi găzduite de Centrul Universitar Timişoara, sub coordonarea Universităţii de Vest. Precedentele ediţii ale întâlnirilor comunităţii ştiinţifice româneşti din ţară şi străinătate (2008, 2010, 2012) s-au desfăşurat în Bucureşti.