Acasă Bulgaria Asociaţia Vlahilor din Bulgaria a sărbătorit 25 de ani de activitate

Asociaţia Vlahilor din Bulgaria a sărbătorit 25 de ani de activitate

În zilele de 27 și 28 octombrie 2017, la Vidin s-a desfăşurat un eveniment de mare anvergură organizat de cea mai veche şi cea mai numeroasă organizaţie românească Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, care a împlinit 25 de ani de la înfiinţare.

La eveniment a luat parte şi Ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, dar şi ambasadorul României în Bulgaria, Ion Gâlea. Acest sfert de secol cu numeroase activităţi a fost destinat păstrării şi promovării identităţii culturale a vlahilor/românilor, a limbii materne române şi tradiţiile moştenite de la strămoşii. AVB se mândreşte că a reuşit să facă cunoscută în Bulgaria şi în Balcani cultura şi limba neamului românesc, să atragă simpatizanţi ai minorităţii vlahe/române printre populaţia majoritară bulgară, şi să fie respectată de autorităţile din Bulgaria, se arată în comunicatul primit la redacție.

La deschiderea oficială a festivităţilor au participat peste 70 de persoane, activişti ai organizaţiei din toate filialele din Bulgaria, primari din localităţile din regiunea Vidin, organizaţii neguvernamentale parteneri ai AVB, un grup de 15 elevi din Arad aflaţi la Vidin prin programul “Erasmus” care s-au implicat la pregătirea Festivalului.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a salutat organizatorii şi participanţii, subliniind că Asociaţia Vlahilor a reuşit să-şi creeze, în cei 25 de ani de activitate în scopul păstrării şi promovării identităţii româneşti, o foarte bună carte de vizită. De asemenea, ministrul a subliniat interesul statului român faţă de coagularea mediului asociativ, precum şi dorinţa de a consolida cooperarea între asociaţii pentru dezvoltarea de proiecte cu impact asupra comunităţilor româneşti de pretutindeni.

Andreea Păstîrnac a informat comunitatea românească din Bulgaria despre modificările legislative propuse de minister privind regimul acordării de finanţare nerambursabilă, care odată adoptate, vor oferi posibilitatea de a primi granturi de finanţare şi de a stabili priorităţi geografice.

În cea de-a doua zi de manifestări culturale, în satul Kapitanovtzi a fost de fapt o întâlnire de suflet între fraţi. Peste 300 de participanţi, dansatori şi cântăreţi de muzică populară autohtonă din Timocul Bulgăresc şi Sârbesc şi de-a lungul Dunării din Bulgaria, s-au  întrecut la horă şi au creat o atmosferă plăcută.