Un atelier dedicat dansului traditional românesc, al doilea din seria Cursurilor de cultură română la Madrid, va fi organizat pe 7 martie la ICR Madrid. Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, vorbitori de limba română, și va fi structurat în două părți: una teoretică și una practică. Asistență gratuită, cu înscriere în prealabil.
Dacă la primul atelier, copiii au confecționat mărțișoare, la acest atelier copiii vor învăța despre horă, atelierul fiind susținut de Laura Gostian.
Laura Gostian este doctor în coregrafie și tehnici de dans. În prezent lucrează ca profesor de tehnici de dans clasic și coordonator academic al Departamentului Internațional din cadrul Universității Europene din Madrid, Facultatea de Educație Fizică și Sport. A fost balerină, profesoară și directoare a Liceului Național de Coreografie din București (2001-2004).