Atena: Poezii, cântece și dansuri populare românești, cu ocazia Zilei Internaționale a...

Atena: Poezii, cântece și dansuri populare românești, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

361
0

Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA din Atena organizează duminică, 4 iunie 2017, între orele 12.00 și 14.00, spectacolul “LUMEA COPIILOR”, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, care se va desfasura la Centrul Cultural al Primăriei din Atena, strada Athinodorou 61, Kato Petralona.

Cu această ocazie, va avea loc și Festivitatea de încheiere a anului școlar 2016-2017, a  Școlii  de Limba Română, Cultură şi Civilizaţie DACIA. Preșcolarii și școlarii vor prezenta un program artistic care va conține poezii, cântece și dansuri populare românești, Participanții vor putea admira și expoziția de desene realizate de copii, cu tema Ziua Internaţională a Copilului.

În cadrul spectacolului va avea loc și o paradă a costumelor populare românești din diferite zone ale țării, pentru ca în încheierea programului, toti elevii sa primească diplomele aferente anului de absolvire. Totodată, preşcolarii şi şcolarii vor avea parte de un invitat special, iar părinţii sunt invitaţi împreună cu cei mici să descopere magia copilăriei.

Asociaţia Interculturală Româno Elenă ”DACIA” este o asociaţie culturală și educațională care se ocupă cu promovarea limbii, culturii şi tradiţiilor românești. De asemenea, asociaţia îşi propune să dezvolte şi să întărească relațiile de prietenie între românii care trăiesc în Grecia, fie de origine greacă sau de altă naţionalitate. – corespondență de la Daniela Popescu, Grecia

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ