Acasă Europa Atenți la România

Atenți la România

Demnitarii americani John McCain, Comitetul pentru Relaţii Externe din Senat şi Comitetul pentru Forţele Armate şi, respectiv Dan Coats, Comitetul pentru Informaţii, şi-au exprimat interesul de a vizita România în cursul acestui an, răspunzând invitaţiei adresate de Titus Corlăţean, cu prilejul vizitei efectuate în Statele Unite ale Americii.

În cadrul întrevederilor, au fost abordate evoluţiile din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, cu accent asupra cooperării în domeniul securităţii, precum şi evoluţiile îngrijorătoare din Ucraina, inclusiv din perspectiva impactului acestora în planul stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre şi agendei Summit-uluiNATO din Marea Britanie.

În cadrul întâlnirii, şeful diplomaţiei române a evidenţiat preocuparea ţării noastre faţă de evoluţiile fluide din Ucraina care au un impact negativ asupra securităţii regionale şi euro-atlantice, solicitând sprijinul activ al Senatului SUA pentru sporirea prezenţei americane şi a NATO în ţara noastră, inclusiv prin consolidarea cooperării bilaterale circumscrise Parteneriatului Strategic. Şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa acordării unei atenţii sporite şi pe termen lung de către SUA regiunii Mării Negre, în măsură să descurajeze orice alte iniţiative de destabilizare.

Ministrul român al Afacerilor Externe a subliniat importanţa solidarităţii comunităţii euro-atlantice în condamnarea încălcărilor flagrante ale dreptului internaţional de către Federaţia Rusă şi aplicării unor măsuri de răspuns ferme şi eficiente, urmărind, în primul rând detensionarea situaţiei de securitate din regiune. A accentuat importanţa acordării sprijinului politic şi economic Ucrainei, dar şi celorlalţi parteneri estici, în special Republicii Moldova, menit să conducă la materializarea opţiunii şi aspiraţiilor europene liber exprimate.

Întrevederea a prilejuit şi un schimb de vederi privind poziţionarea NATO faţă de situaţia de securitate din Ucraina, inclusiv în perspectiva Summit-ului Alianţei din Marea Britanie. Ministrul Titus Corlăţean a subliniat interesul major al României ca rezultatele reuniunii la vârf din septembrie 2014 să reflecte consolidarea legăturii transatlantice şi a dimensiunii apărării colective, dar şi continuarea credibilă şi vizionară a extinderii Alianţei.

Ambii senatori americani au susţinut abordările româneşti şi au exprimat apreciere pentru contribuţia semnificativă a României la consolidarea semnificativă a securităţii Statelor Unite şi a Aliaţilor din cadrul NATO, inclusiv prin participarea notabilă şi excelenta cooperare cu forţele militare americane în teatrele de operaţiuni, mai ales în contextul eforturilor Aliate din Afganistan.