Acasă Alte comunitati Atenţionare MAE: Noi blocaje la vămile Greciei Vezi situaţia actualizată!

Atenţionare MAE: Noi blocaje la vămile Greciei Vezi situaţia actualizată!

sursa foto: http://www.infotrucker.ro

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze teritoriul Republicii Elene cu privire la situaţia actualizată la data de 23 februarie  a blocajelor rutiere şi frontaliere, astfel:

Frontiera cu Bulgaria:

  • Vama Promachonas, închisă pentru camioane și autobuze, începând cu ora 14.30, pe durată neprecizată. Prin acest punct de frontieră circulă numai autoturismele.

    Vama Exohis se va închide, estimativ, la ora 22.00, pe o perioadă neprecizată.

Frontiera cu Macedonia:

  • Vama Evzoni este blocată în intervalul orar 20.00 – 23.00.
  • Vama Doirani este blocată în intervalul orar 19.00 – 23.00.
  • Vama Nikis este blocată în intervalul orar 18.00 – 00.00.

Frontiera cu Albania:

  • Vama Krystallopigis blocată 24 de ore, începând de astazi, 23 februarie 2016, de la ora 11:00.

Blocaje rutiere pe teritoriul elen:

  • Valea Tempi, zona Larisa, blocată pe perioadă nedeterminată. Începând cu ora 12.00, a fost blocat și podul Stomio, jud. Larisa, care asigură accesul spre drumul alternativ de litoral.
  • Zona Kerdyllia Serres, Șoseaua Egnatia, pe durată nedeterminată.
  • Tolls Malgara – Salonic, blocată de la ora 12:00.
  • Intersectia Niselio, de pe Egnatia Odos, pe sectorul Salonic –Veria.
  • Intersecțiile Mlissio, Mavrovounio, Mesimerio, Apsalos, din județul Pellas, blocate între 18.00 – 21.00.
  • Zona Eginio, județul Pieria, drumul va fi închis în intervalul orar 17.00 – 22.00.
  • DN Neapoli Tsotili, jud. Kozani, blocat până la ora 19.00.
  • Kefalosi Almiros, jud. Magnisias, autostrada Karditsa-Volos.

Având în vedere că situaţia blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, se recomandă verificarea permanentă, individuală, a situaţiei pentru fiecare rută de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.