”Atingeri Nedorite”

”Atingeri Nedorite”

DISTRIBUIȚI

Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, lansează campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor și publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.

Programul reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.

Iniţiativa este finanţată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi se va desfăşura până la data de 31 mai 2022.

În cadrul campaniei, copiii vor învăţa despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Copiii vor afla că pot suna gratuit la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, vor putea scrie la vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro si pe platforma online a organizatiei https://www.116111.ro/.

„Cazurile de agresiune sexuală, în care copiii au primit sprijinul psihologilor Asociației Telefonul Copilului, ne dezvăluie o realitate de neacceptat, față de care trebuie să luăm atitudine. Conform datelor organizației noastre, principalele victime ale agresiunilor sexuale au fost înregistrate din rândul adolescenților (50%) și preadolescenților (31%), însă cifre alarmante s-au înregistrat și la categoriile mici de vârstă: fete cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (10%) și băieți cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (19%). În 56% dintre situațiile consiliate, copiii au suferit depresii, tulburări de comportament, gânduri și gesturi extreme. În acest context, în cadrul campaniei „Atingeri Nedorite”, vorbim pe înțelesul copiilor despre prevenirea agresiunii sexuale, le transmitem că nu sunt singuri, încurajăm raportarea și alături de Poliția Română venim în sprijinul copiilor, pentru a-i proteja. Mulțumim Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România pentru susținerea acestei inițiative,” a declarat Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului.

Materialele informative pentru copii includ conţinut elaborat de psihologii Asociației Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”. Copiilor le este dedicată și o pagină web care prezintă informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale consiliate de organizație.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.