Prima responsabilitate a unui stat este să protejeze viețile și securitatea cetățenilor săi. Pandemia COVID-19 a adus în prim-planul politicii globale dimensiunea de sănătate publică a acestui angajament. Virusul a arătat cum interconectarea globală prin mișcarea rapidă a oamenilor poate crea o vulnerabilitate extraordinară la o boală extrem de infecțioasă. Pe măsură ce valurile de infectare cu SARS-CoV 2 au crescut în intensitate, a crescut și concurența sistemică între state, iar celelalte preocupări politice ale statelor au devenit mai puțin vizibile, abordarea guvernelor față de sănătatea publică devenind un important indicator al eficacității lor. Pandemia a clarificat și modul în care, pentru a obține mai multă putere, țările își pot exploata producția și distribuția de produse medicale.
Acest lucru este valabil mai ales pentru vaccinuri. Lupta pentru achiziționarea echipamentului individual de protecție (EIP) în primăvara anului 2020 a fost un indicator al competiției internaționale dure pentru produse medicale. Dezvoltarea vaccinurilor a oferit prima oportunitate reală de a atenua amenințarea COVID-19, de a reduce ratele de îmbolnăvire și de a permite ca activitățile economice să revină la normal. A fost prima dată în istorie când toate guvernele au avut un interes vital în procurarea unui nou produs medical pe care să-l administreze fiecărui cetățenilor din țările lor.
Având în vedere că virusul va rămâne aproape sigur în circulație și pot să apară și alte pandemii, sănătatea va rămâne una dintre componentele securității și puterii naționale, iar țările vor avea acum o viziune mai strategică asupra capacității lor de a produce sau de a achiziționa produse medicale. Din acest motiv această capacitate ar putea fi folosită ca instrument de politică externă. În timpul pandemiei, țările au căutat să beneficieze de livrările de produse medicale către partenerii lor – pentru a consolida relațiile, pentru a preveni dezavantajele țărilor prietene sau pentru a obține mai multe beneficii directe. În unele cazuri, pentru a-și promova obiectivele strategice, statele au amenințat că vor bloca furnizarea de produse medicale. Mai presus de toate, totuși, țările puternice au căutat să asigure accesul la vaccinuri și alte bunuri, inclusiv prin restricții la export sau prin acorduri preferențiale cu furnizorii.
Sănătate și reputație națională
Într-o perioadă în care competiția geopolitică este suprapusă cu rivalitatea dintre diferite modele sistemice, felul în care țările au abordat pandemia a avut un impact asupra credibilității și prestigiului lor internațional. Mai mulți factori au determinat câte cazuri și decese au avut loc în diferite țări, ceea ce face dificilă echivalarea succesului în gestionarea COVID-19 cu un anumit sistem socio-politic (vezi Harta 4 din capitolul referitor la Cultură). Cu toate acestea, se pot observa unele modele și cazuri individuale remarcabile.
Până acum, regiunile care s-au descurcat cel mai rău în decesele pe cap de locuitor au fost America Latină și estul și sud-estul Europei (vezi Harta 1). Cele care au fost cele mai eficiente în reducerea impactului bolii sunt Asia de Est, Asia de Sud-Est și Australasia. China a fost deosebit de atentă să trateze răspunsul său la COVID-19 ca pe o chestiune de reputație națională, limitând investigațiile privind originea virusului și sugerând adesea că ar fi fost adusă din afara țării, dar și popularizându-și succesul în limitarea răspândirii virusului. Dar și alte țări asiatice s-au descurcat bine: lecția cheie pare să fie nu despre beneficiile controlului de stat, ci despre experiențele epidemiilor anterioare – de pregătire și responsabilitate. Încrederea în autorități și în sfaturile medicale, în special în privința vaccinurilor, pare să joace un rol în unele cazuri (vezi Harta 2). Ratele de deces în Statele Unite au fost ridicate în raport cu densitatea populației și au continuat să crească chiar și după ce vaccinurile au fost disponibile pe scară largă, din cauza rezistenței pe scară largă a populației la administrarea acestora. În acest fel, COVID-19 pare să adauge credibilitate ideii că Asia de Est crește în influență, iar SUA este în declin.
Încrederea în autoritățile medicale
Metodologie: Harta ilustrează ponderea respondenților/țară care au răspuns „ferm de acord” la întrebarea privind siguranța vaccinului și a celor care au răspuns „mult” la întrebarea privind încrederea în sfaturile de sănătate ale guvernului.
Întrebările: „În ce măsură sunteți de acord cu următoarea afirmație: Vaccinurile sunt sigure?”
și
”Cât de mult aveți încredere în sfaturile medicale și de sănătate din partea autorităților?”
Sursa: Wellcome (2019). Wellcome Global Monitor 2018
Lupta pentru bunuri medicale
Pentru că înainte de pandemie majoritatea guvernelor tratau producția de produse medicale ca o problemă de eficiență economică, s-a ajuns ca producția medicală să fie concentrată în anumite țări. Momentul în care sănătatea a devenit o problemă de securitate națională a făcut ca locul producției medicale să fie reevaluat, fiecare încercând să preia problema producției de medicamente sau să-și diversifice liniile de producție. Noua strategie industrială 2020 a Uniunii Europene pentru Europa afirmă că „ în lumea de astăzi, accesul la produse medicale și farmaceutice este crucial pentru securitatea și autonomia Europei”. În aprilie 2020, consilierul comercial prezidențial al SUA, Peter Navarro, a spus : „Niciodată nu ar trebui să fim nevoiți să depindem de restul lumii pentru medicamentele și contramăsurile noastre centrale”.
Când COVID-19 s-a răspândit, penuria globală de EIP a însemnat că unele țări au rămas brusc fără mijloace pentru a proteja viața lucrătorilor din domeniul sănătății și a cetățenilor în general. China domină oferta globală de PPE importate de alte economii avansate (vezi Harta 3). În 2019 , țara a fost sursa a 50% din EIP importate de Europa și 47% din EIP importate de SUA, inclusiv 67% din măștile și respiratoarele importate în Europa și 72% dintre cele importate în SUA. În primele luni ale pandemiei, cu provincia Hubei închisă și China căutând cu disperare EIP pentru ea însăși, exporturile țării au scăzut semnificativ, unii producători cu fabrici acolo spunând că guvernul le-a rechiziționat producția.
Pe măsură ce pandemia s-a răspândit, și alte țări au impus restricții la export pentru EIP, inițial doar unele state membre ale UE și apoi UE în ansamblu. Și SUA au impus restricții la export. După ce China și-a mărit producția și a controlat virusul acasă, exporturile sale de EIP au crescut, iar China a folosit exporturile și, în special, donațiile de măști și alte echipamente de protecție, ca o modalitate de a-și evidenția bunăvoința : Beijingul a donat EIP atât țărilor în dificultate, cât și celor pe care dorea să le impresioneze în scopuri strategice, inclusiv Etiopia și Ungaria. Destinatarii transporturilor chineze au făcut chiar declarații publice de recunoștință, cum este cazul președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, care a vorbit despre „grija fraternă a Chinei pentru cetățenii Serbiei”.
De asemenea, pandemia a atras atenția țărilor asupra potențialelor lor dependențe în achiziționarea altor produse medicale importante. UE a declarat ingredientele farmaceutice active (API) drept o zonă strategică, alături de produse precum semiconductorii și bateriile litiu-ion. China și India și-au stabilit roluri de lider în fabricarea de produse farmaceutice – în special medicamentele generice cu preț redus. În 2015, Europa reprezenta 24% din producția globală de API după valoare. 66% din producția globală de API a avut loc în Asia-Pacific (în principal India și China), 3% în America de Nord și 7% în restul lumii. UE a importat 53% dintre API-urile pe care le-a folosit în volum – aproape toate din China (4b5%), SUA, Regatul Unit, Indonezia și India.
SUA este mai dependentă de import decât Europa, doar 27% dintre producătorii care furnizează API-uri pe piața din SUA se află în țară începând cu 2021. Prin contrast, 25% dintre acești producători sunt localizați în UE, 19% în India și 13% în China (vezi Harta 4). Pentru medicamentele generice, ponderea producției din UE și SUA este mai mică: 29% din fabricile sunt în India, 27% în UE, 16% în China și 13% în SUA. Nu este clar dacă interdependența complexă a lanțurilor de aprovizionare cu produse farmaceutice va împiedica guvernele să le transforme în ”arme”, dar țările bogate își evaluează cu atenție vulnerabilitățile în acest domeniu.
Vaccinuri
Într-un an obișnuit, în întreaga lume sunt produse 4 miliarde de doze de vaccin. Dezvoltarea vaccinurilor COVID-19 a dus la o creștere majoră a producției de vaccinuri: este probabil ca în 2021 să se fi produs aproximativ 12 miliarde de doze de vaccinuri anti COVID-19. Producția globală de vaccinuri este dominată de un grup mic de țări – formând ceea ce unii savanți au descris ca fiind un „club de vaccinare”. Un studiu recent de Bruegel estimează că, înainte de pandemie, UE era cel mai mare producător de vaccinuri din lume, urmată îndeaproape de India. China și SUA au completat lista producătorilor importanți, producția semnificativă având loc și în Indonezia, Coreea de Sud, Japonia și Rusia. UE și SUA au exportat în principal în țări cu venituri mai mari, în timp ce India a dominat vânzările către țări cu venituri mai mici – în mare parte vaccinuri produse sub licență la costuri reduse. Exporturile chineze au fost nesemnificative.
Apariția COVID-19 a schimbat însă radical această imagine. În ceea ce privește vaccinurile împotriva COVID-19, China și-a crescut considerabil producția pentru a deveni liderul global clar, iar SUA a devenit al doilea mare producător, urmat de UE, India și Statele Unite (vezi Harta 5). Cu toate acestea, există o diferență semnificativă între vaccinurile produse în fiecare țară sau regiune: SUA și UE au produs singurele vaccinuri ARNm care au fost aprobate pentru utilizare – care au apărut ca cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID-19. UE și Regatul Unit au produs cel mai important vaccin cu vector viral, care se bazează pe cercetările de la Universitatea Oxford și este produs de firma britanic-suedeză AstraZeneca, este mai ieftin și mai ușor de transportat decât vaccinurile ARNm. Aceeași tehnică a fost folosită sub contract în India. Vaccinul rus Sputnik V se bazează, de asemenea, pe tehnologia vectorului viral. China s-a concentrat pe producerea de vaccinuri cu virus inactivat, inclusiv Sinopharm și Sinovac.
Într-o schimbare și mai vizibilă față de modelele pre-pandemice, China este acum lider în exporturile de vaccinuri, urmată de UE. SUA și India au exportat un număr mai mic de doze, statul cumpărând cea mai mare parte a producției lor.
Există o segmentare semnificativă a piețelor de export după destinație. Producătorii din UE au exportat o proporție mai mare de doze în țările mai bogate, în timp ce China a exportat mai mult în țările în curs de dezvoltare (vezi Harta 6). Modelele globale de producție, achiziții și export reflectă o distribuție izbitor de inegală a vaccinurilor, Africa și Orientul Mijlociu fiind deosebit de dezavantajate (vezi Harta 7).
Cel mai simplu mod de a înțelege geopolitica producției și distribuției vaccinurilor este de a compara diferitele abordări adoptate de puterile de conducere. Se pot împărți aceste abordări în următoarele cinci categorii.
Strategi industriali: SUA și Marea Britanie
De la începutul efortului său de vaccinare, SUA a urmat o strategie industrială menită să abordeze toate părțile procesului de producție. În Operațiunea Warp Speed, guvernul SUA a investit masiv în întregul lanț de aprovizionare cu vaccinuri pentru a crește rapid producția și a intervenit pe piață pentru a promova cooperarea între companii. Guvernul britanic a făcut ceva similar, lucrând îndeaproape cu AstraZeneca pentru a dezvolta un lanț de aprovizionare de producție în Marea Britanie pentru vaccinul dezvoltat la Oxford. Ambele țări au folosit această abordare strategică pentru a procura provizii pentru propriile populații, devenind lideri mondiali în vaccinarea timpurie a cetățenilor lor. SUA abia dacă au exportat vaccinuri în primele luni ale campaniei de vaccinare, dar succesul Operațiunii Warp Speed i-a permis să devină principalul donator de vaccinuri pentru restul lumii în ultimele luni – și este gata să distribuie mult mai multe doze în anul următor (vezi Harta 8).
SUA au anunțat că majoritatea donațiilor sale vor merge către mecanismul de distribuție globală COVAX, dar au direcționat și donațiile de vaccin către partenerii săi strategici: țara a trimis 2,5 milioane de doze de vaccin în Taiwan în iunie 2021 și a făcut și donații Mexicului vecin și Canadei (vezi Harta 9). SUA au promis, de asemenea, că vor finanța donații de vaccinuri către Indo-Pacific, ca parte a unei inițiative Quad. Prin succesul său în construirea a ceea ce președintele Joe Biden numește un „arsenal” al celor mai eficiente vaccinuri, țara și-a stabilit o poziție puternică pentru a stabili condițiile luptei mondiale împotriva COVID-19 – și pentru a compensa daunele reputației pe care a suferit-o (efect al răspunsului său intern la virus, împiedicat de disputele politice).
Campionul pieței: UE
Spre deosebire de SUA, UE a abordat inițial achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID-19 printr-un proces tradițional de concurență, negociind contracte cu companiile farmaceutice din UE și efectuând o cheltuială inițială relativ mică de bani în comparație cu SUA și Marea Britanie. Drept urmare, aceste firme și-au îndeplinit contractele cu UE alături de alte contracte și au continuat să exporte doze – în primul rând în țările bogate. Cu toate acestea, după ce problemele de producție au dus la un deficit de doze, UE a lansat o procedură de notificare a exporturilor, iar Italia a blocat un transport de vaccinuri destinate Australiei. În fața nemulțumirii publice tot mai mari cu privire la ritmul lent al livrărilor de vaccinuri în Europa, UE a trecut la o abordare mai strategică. Până la jumătatea anului 2021, blocul a vaccinat o mare parte a populației sale și a început să doneze doze țărilor terțe. UE și-a direcționat o mare parte din donațiile către partenerii săi din regiunea sa, în special din Balcanii de Vest, precum și către COVAX.
Autoritari orientați spre exterior: China și Rusia
China a avut un mare succes în creșterea producției de vaccinuri. Și, pentru că a gestionat COVID-19 pe plan intern prin măsuri restrictive stricte, țara a putut să exporte și să doneze mai mult de 1 miliard de doze de vaccin (de la sfârșitul lunii septembrie 2021). China a devenit astfel principalul furnizor de vaccinuri pentru lumea în curs de dezvoltare și și-a folosit vânzările pentru a-și promova imaginea de stat responsabil în fața provocărilor globale. De asemenea, țara a direcționat exporturi și donații către zone de interes strategic, inclusiv în Balcanii de Vest, și a profitat de întârzierile în aprovizionarea din UE. China și-a concentrat aceste exporturi și donații asupra partenerilor săi din Inițiativa Belt and Road. Și țara ar fi amenințat că bloca exporturile în scopuri politice: în 2021, Ucraina și-a retras sprijinul pentru o declarație despre Xinjiang la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, după Beijingul ar fi avertizat că ar putea bloca exporturile de vaccin pe care le promisese țării.
Cu toate acestea, eficacitatea mai scăzută a vaccinurilor chinezești a subminat succesul diplomatic al Chinei. Țările din America Latină care se bazau în mare măsură pe vaccinurile chinezești au continuat să înregistreze un număr semnificativ de decese chiar și în ultimele etape ale campaniilor lor de vaccinare. În Asia de Sud-Est, țările s-au îndepărtat de vaccinurile chinezești și s-au îndreptat către cele occidentale, după ce primele s-au descurcat prost împotriva variantei Delta a COVID-19.
Rusia a pariat puternic pe vaccinul său ca instrument de influență internațională, denumind produsul după un triumf științific din epoca sovietică și promovând vânzarea acestuia în întreaga lume. Un oficial rus a spus că țara intenționează să vaccineze 10% din populația lumii în 2021. Dar, până acum, eforturile Rusiei au fost cu mult sub promisiunile sale. Peste tot, din America Latină până în Asia de Sud-Est , țările care au plasat comenzi pentru Sputnik V s-au confruntat cu întârzieri masive, subcotând campania de putere moale a Rusiei.
Gigantul de licențiere: India
Înainte de pandemie, India și-a stabilit deja poziția de principal producător de vaccinuri în afara economiilor avansate – mai ales prin gigantul farmaceutic Serum Institute of India (SII). Drept urmare, India a reușit să înceapă rapid să producă vaccinuri COVID-19 – în special cel AstraZeneca – sub licență la SII. Prin producerea acestui vaccin relativ ieftin și ușor de transportat, la un cost scăzut, India și-a propus să fie ”farmacia lumii” (trebuia să furnizeze multe dintre dozele comandate de COVAX). În plus, India a început un program de donare de doze vecinilor precum Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Myanmar, ca parte a unui efort de a-și consolida influența regională. Cu toate acestea, o creștere devastatoare a cazurilor de COVID-19 acasă a determinat India să-și restricționeze exporturile, lovind COVAX și lăsând spațiu pentru vaccinurile chinezești în regiune. Argentina și Coreea de Sud se numără printre celelalte țări cu o capacitate semnificativă de producție prin contract.
Producători aspiranți: Rwanda, Senegal și Africa de Sud
Lipsa de doze de vaccin din lumea în curs de dezvoltare a dus la o dezbatere intensă cu privire la cea mai bună modalitate de a crește producția globală. Africa de Sud conduce eforturile de a stabili o capacitate semnificativă de fabricare a vaccinurilor în Africa, un continent care depinde în mare măsură de importurile și donațiile din alte părți. Africa de Sud și India sunt în fruntea unei campanii de ridicare a protecției proprietății intelectuale de la produsele medicale legate de COVID-19. Mai multe firme din Africa de Sud caută acorduri de licențiere de la producătorii occidentali, în timp ce două companii din țară au înființat un centru de transfer de tehnologie ARNm. UE a promis 1 miliard de euro pentru dezvoltarea producției de vaccinuri în Africa. Și firma germană BioNTech a fost de acord să producă vaccinuri în locații din Rwanda și Senegal. Până acum, însă, multe locații de producție de vaccinuri din afara lumii dezvoltate se angajează doar în operațiuni de „ambalare și etichetare” – procesând ingrediente active fabricate în altă parte (vezi Harta 10). Acest lucru limitează puterea independentă pe care o aduc țărilor gazdă.
Odată cu creșterea producției de vaccinuri și vaccinați, mulți oameni din lumea bogată, este în desfășurare o dezbatere aprinsă cu privire la modul de creștere a accesului la vaccinuri pentru țările cu venituri mai mici. S-a acordat multă atenție donărilor de vaccinuri, dar susținătorii sănătății globale au cerut companiilor să înființeze linii de producție în țările în curs de dezvoltare – sau, chiar mai bine, să transfere tehnologie și expertiză producătorilor locali. Astfel de transferuri de cunoștințe nu numai că ar contribui la creșterea producției de vaccin pe termen mediu, dar ar începe și să repare distribuția inegală a puterii în sănătatea globală.
