Acasă Cultura / Culte Aur și argint la Balcaniada de Geografie

Aur și argint la Balcaniada de Geografie

Echipa României, prezentă la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Geografie, desfășurată în perioada 24-30 iunie, la Belgrad, a cucerit trei medalii de aur şi o medalie de argint.

Performanţa a fost realizată de următorii elevi: Anca-Maria Rădulescu (Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” din Piteşti), Ionel-Alexandru Petruşcă (Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina) şi Andrei Tudor Suciu (Colegiul Naţional  „Mihai Viteazul” din Bucureşti) – medalii de aur, respectiv Irina-Andrada Crăciun (Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa) – medalie de argint, anunță PROMPT MEDIA

 Membrii echipei României sunt elevi în clasa a XII-a, selectați pe baza rezultatelor la Olimpiada Naţională de Geografie (desfăşurată în aprilie 2015, la Cluj – Napoca), potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei.

La această primă ediţie au participat 28 de competitori din 6 ţări. Fiecare lot a fost alcătuită din 4 elevi şi 2 lideri (profesori coordonatori). În conformitate cu regulamentul Olimpiadei Balcanice, ţara gazdă poate înscrie două echipe în concurs.