Acasă Cultura / Culte Aura Christi a impresionat publicul Festivalului Literar Pordenonelegge

Aura Christi a impresionat publicul Festivalului Literar Pordenonelegge

Volumul „Sfera frigului. Din infern cu dragoste”, de Aura Christi, tradus în limba italiană de Floarea Maria Pop, a fost prezentat, pe 19 septembrie, la Festivalul Literar Pordenonelegge.

Evenimentul, inclus în programul Festivalului Literar Pordenonelegge, una dintre cele mai bine cotate manifestări de profil din nordul Italiei şi o întâlnire importantă pentru toţi iubitorii de literatură, reunind pe scenele sale atât autori consacraţi, cât şi scriitori aflați la începutul carierei, a avut loc la Pordenone, în Palatul Gregoris.

La eveniment au participat reprezentanţi ai comunităţii române locale, jurnalişti, scriitori, studenţi şi pasionaţi de poezie. Au luat cuvântul Aura Christi, Maria Floarea Pop şi Claudia Bolboceanu, reprezentanta Editurii Rediviva. În introducere, Aura Christi s-a referit la valorile literaturii române, menţionând câteva nume de scriitori a căror faimă a depăşit graniţele ţării: Mihai Emienscu, Emil Cioran, Mircea Eliade etc.

În a doua parte a întâlnirii poeta şi traducătoarea au citit câteva poezii din volum, întâi în limba română, apoi în limba italiană. Publicul, format din italieni şi români, a apreciat recitalul bilingv, unul dintre spectatorii care au luat cuvântul la final mulţumindu-i poetei pentru ocazia pe care i-a oferit-o de a asculta opere literare de valoare în limba română.

În aceeaşi zi, Aura Christi, însoţită de traducătoarea Floarea Maria Pop s-a întâlnit cu membrii comunităţii române din localitatea Sacile.

Întâlnirea, la care au participat aproximativ treizeci de persoane a fost organizată în colaborare cu Asociaţia culturală română G. Enescu şi a avut o structură similară cu cea de la Pordenone.

La eveniment au luat cuvântul reprezentanta editurii Rediviva, traducătoarea Maria Pop, care s-a referit la opera Aurei Christi menţionând temele Pordenone-citesterecurente: exilul, destinul, viaţa, şi care a făcut şi o foarte bună prezentare a poetei şi, fireşte, Aura Christi, care a aprofundat conceptul de frig ca materie a poeziei sale, explicând astfel şi titlul volumului prezentat. Au fost citite, în limba română şi italiană, poezii din volum..

O a treia întâlnire ce a avut-o ca protagonistă pe Aura Christi a avut loc la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia (Ca’ Bembo, Aula Dottorato, Fondamenta Sangiantoffetti, 30123 Venezia), în data de 18 septembrie.. În cadrul unei lecţii-dialog poeta a vorbit publicului, format din studenţi ai Lectoratului de Limba, Cultura şi Literatura română din cadrul Departamentului de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate al Universităţii Ca’ Foscari şi din reprezentantele Asociaţiei de poezie „La Settima Stanza” despre Poezie şi destin.

Aura Christi este poetă, romancieră, eseistă, publicistă și traducătoare. Poemele sale au fost traduse şi Maria-Pop-si-Francesco-Corsipublicate în Germania, Franţa, Belgia, Italia, Suedia, Israel, Federaţia Rusă, SUA, Bulgaria, Albania, Turcia, Țara Galilor, Republica Populară Chineză ș.a. În romanele și eseurile sale vorbeşte despre destine umane aflate sub teascul ocupației străine, unul din motivele literare preferate fiind numit de scriitoare acasă – în exil. Tema recurentă a cărților sale este exilul geografic şi încercarea fiinţei de a-şi afla o patrie în poezie.

Floarea Maria Pop este poetă şi traducătoare. Colaborează cu Centrul cultural italo-român din Milano. A tradus în limba italiană: În absenţa stăpânilor de Nicolae Breban (In assenza dei padroni, Cantagalli 2013), O istorie De-la-stanga-la-dreapta-Mihai-Stan,-Aurora-Firta,-Aura-Christi,-Maria-Floarea-Pop,-Mariana-Damian,-Cristian-Alexandru-Damiansinceră a poporului român de Florin Constantiniu (Storia della Romania, trad. în colaborare cu Fulvio del Fabbro, Rubbettino 2015), Sfera frigului. Din infern cu dragoste de Aura Christi (La sfera del freddo. Dall’inferno con amore, Rediviva 2015).