Acasă România Bacalaureat/6.399 de candidați prezenți la proba de limbă și literatură maternă

Bacalaureat/6.399 de candidați prezenți la proba de limbă și literatură maternă

Marți, 23 iunie, absolvenții clasei a XII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale (croată, italiană, germană, maghiară, slovacă, sârbă, ucraineană sau turcă), au susținut proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă.

Au fost prezenți 6.399 de candidați. Nu s-au prezentat la examen 79 de candidați. Nu au fost cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3̊ C. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un singur candidat din județul Bihor.

Subiectele și baremele de corectare pentru proba de Limba și literatura maternă au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarele probe vor avea loc miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului și joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.