Banca Mondială anticipează pentru acest an o creştere de 2,5% a economiei României, similară cu cea estimată pentru 2013, indicatorul urmând să accelereze uşor anul viitor, la 2,7,%, potrivit Prognozei Economice Globale a instituţiei financiare international.
Banca Mondială a îmbunătăţit astfel estimările pentru 2013 şi 2014 în cazul României faţă de ediţia de anul trecut a raportului, dar a redus creşterea economică previzionată pentru anul viitor.
Astfel, BM anticipa anul trecut pentru România o creştere economică de 1,6% în 2013, 2,2% în 2014, respectiv 3% în 2015.
Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat marţi că anul trecut creşterea economică a României a fost probabil „mai aproape” de 3%, peste estimarea Guvernului, ca urmare a recuperării consumului în trimestrul al patrulea.
Banca Mondială avertizează cu privire la riscul de repetare a acestei situaţii însă la o scară mai largă, cu efecte concentrate în zona statelor cu venit mediu, pieţe financiare relativ bine dezvoltate şi dezechilibre în economia internă.
Totuşi, scenariul de bază al BM previzionează o ajustare calmă, însoţită de o reducere modestă a fluxurilor de capital către pieţele emergente.
Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică globală la 3,2% pentru acest an, faţă de 2,4% în raportul din 2013, în principal datorită revenirii economiilor dezvoltate, cu o accelerare puternică a creşterii economice a SUA şi evoluţii pozitive, dar mai modeste, în zona euro şi Japonia.