Acasă Republica Moldova Banii pentru reconstrucția grădinițelor din Moldova au fost cheltuiți în proporție de...

Banii pentru reconstrucția grădinițelor din Moldova au fost cheltuiți în proporție de 80%

Peste 80% din grantul de 20 de milioane de euro oferit de România pentru reconstrucţia şi renovarea instituţiilor preşcolare din Rep. Moldova au fost valorificate cu succes. Proiectul de asistenţă tehnică şi financiară a fost implementat prin intermediul Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (FISM).

Beneficiarii grantului oferit de Guvernul României sunt 774 de instituţii preşcolare (altfel spus, a fost renovată fiecare a doua grădiniţă din Moldova) din 32 de raioane ale Moldovei (din 710 localităţi), şi peste 200.000 mii de persoane, copii, părinţi, personal didactic şi tehnic. Lucrările la peste 660 de grădiniţe (85% din numărul total de instituţii preşcolare beneficiare) au fost finalizate.  În grădinițele renovate au fost create 5.000 de locuri noi și au fost create 600 de locuri de muncă. Lucrările finanţate din grantul oferit de Guvernul României includ reparaţii capitale ale clădirilor, schimbarea acoperişului, a sistemelor de încălzire, a reţelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor şi uşilor, izolarea termică a pereţilor exteriori, construcţia sistemelor de aprovizionare cu apă a grădiniţelor şi a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier etc. La prezentarea, la Chișinău, a raportului de progres privind implementarea  grantului, au participat Mircea Eşanu, directorul executiv FISM, Liuba Cuzneţova, director adjunct FISM, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale care au beneficiat de fondurile puse la dispoziție de România şi directori ai grădiniţelor reabilitate prin program.

Ambasadorul României Marius Lazurca, prezent la eveniment, a declarat: ”Ne dorim ca toate fondurile pe care le furnizăm Republicii Moldova pentru dezvoltare să fie atât de bine valorificate. Ne așteptăm ca, în anul 2016, fondurile dedicate acestui Proiect să fie utilizate în totalitate, astfel încât să putem trece la etapa următoare în care noi grădinițe să poată fi renovate din fondul oferit de România”

Directorul executiv al FISM, Mircea Eşanu, a afirmat că, în prezent, peste 80% din fondurile acordate de Guvernul României au fost valorificate cu succes şi şi-a exprimat convingerea că bunele practici şi gestionarea corectă vor determina continuarea proiectului.  Comparativ, suma oferită de România în cadrul acestui proiect este comparabilă cu cea oferită de Guvernul R. Moldova în ultimii 4 ani.

Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM) este o instituție creată cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea R. Moldova prin gestionarea asistenței externe.