ÎNCHIDEȚI
  • Europa
    • Ucraina
    • Republica Moldova
    • Bulgaria
    • Serbia
    • Ungaria
    • Diaspora
  • America de Nord
    • Canada
    • SUA
  • Alte Comunitati
    • America Latina
    • Africa
    • Asia
    • Australia
  • România
  • Analize/Invitați
    • Analize
    • Invitați
  • Interviu
  • Video
marți, 13 aprilie 2021
  • Despre noi
  • Colaboratori
  • Parteneri
  • Contact
TimpRomanesc.ro - E timpul tau! TimpRomanesc.ro - E timpul tau!
  • Europa
    • Ucraina
    • Republica Moldova
    • Bulgaria
    • Serbia
    • Ungaria
    • Diaspora
  • America de Nord
    • Canada
    • SUA
  • Alte Comunitati
    • America Latina
    • Africa
    • Asia
    • Australia
  • România
  • Analize/Invitați
    • Analize
    • Invitați
  • Interviu
  • Video
TimpRomanesc.ro - E timpul tau!
Acasă Economic / Social Barometrul Frames: Investitorii, semnal de alarmă privind inflația, cursul valutar și blocajul...
  • Economic / Social

Barometrul Frames: Investitorii, semnal de alarmă privind inflația, cursul valutar și blocajul financiar

De către Catalin Dragomir -
10/07/2019

Economia României, cu o creştere bazată în primul rând pe consum, arată precum un castel de nisip care poate fi spulberat, într-o clipă, de un singur val sau o adiere de vânt (de criză). Accentuarea inflației, perspectivele deprecierii monedei naționale și extinderea blocajului financiar sunt cele mai importante semnale de alarmă trase de oamenii de afaceri chestionați de compania de consultanță Frames, în cadrul ”Barometrului privind starea economiei”, ediția – iulie 2019.

Perspectivele economice ale României, prezentate în cadrul ediției din luna decembrie 2018 a Barometrului semestrial privind starea economiei, tind să se confirme după primul semestru.

Economia a continuat să crească susținut, cu 5%, conform INS, însă ritmul de creștere se va reduce în a doua parte a anului, estimează 72%  dintre oamenii de afaceri,  aceștia prognozând avansul PIB-ului în intervalul 3,5-4%, sub estimările autorităților de la București.

22% dintre cei chestionați văd o creștere economică chiar mai redusă, sub nivelul de 3,5%, în timp ce 6% au indicat un avans al PIB-ului peste nivelul de 4%.

Evoluția economică stimulată de consum a adus un plus în buzunarele românilor însă a determinat accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Tot mai mulți investitori văd în realitatea economică din România fotografia perioadei dinainte de criza economică, atunci când, la fel ca acum, economia ,,duduia’’ în statistici însă, în realitate, era puternic nesustenabilă, afirmă consultantul economic Adrian Negrescu, de la Frames.

Suntem ca într-un roller coaster în care ne aflăm tot mai aproape de vârf și va urma, inevitabil, coborârea.

 

Neplata la timp a facturilor s-a accentuat

 

Stimularea consumului până la un punct este benefică, dacă vine însă însoțită de politici publice care să stimuleze dezvoltarea economică pe orizontală, arată analiza Frames.

Asigurarea unui cadru fiscal predictibil, dezvoltarea unei infrastructuri de transport optime și stimularea investițiilor în dezvoltarea de lanțuri economice și crearea de locuri de muncă sunt elementele esențiale care au rolul de a susține avansul economic, spun specialiștii.

Din păcate însă, tocmai aceste elemente lipsesc, iar economia a ajuns precum un motor cu pedala la maxim, suprasolicitat, care riscă să cedeze în orice moment.

Întrebați care sunt principalele provocări cu care se confruntă mediul de afaceri în prezent, 57% dintre respondenți au indicat accentuarea blocajului financiar, 46% au menționat creșterea inflației, 38% s-au arătat îngrijorați de o potențială evoluție negativă a cursului de schimb, iar 27% de o nouă creștere a fiscalității.

”Neplata la timp a facturilor s-a accentuat în acest an, iar creditul furnizor s-a generalizat în economie. Acest fenomen afectează în principal sectorul IMM-urilor unde multe firme, slab capitalizate, se confruntă cu astfel de probleme. În absența unui buffer financiar care să le permit să reziste până la încasarea facturilor, tot mai multe dintre ele ajung în situații de risc. Iar combinația fatidică între deprecierea leului și creșterea prețurilor în economie riscă să afecteze și mai mult mediul de afaceri. În plus, discuțiile privind o posibilă reintroducere a unui impozit forfetar au pus gaz pe foc pe situația din economie, iar efectele s-au văzut în scăderea apetitului pentru investiții, în accentuarea stării de expectativă a investitorilor”, afirmă analiștii.

Printre celelalte temeri indicate de investitori se află scăderea comenzilor, reducerea investițiilor și adâncirea crizei de pe piața muncii.

 

Deprecierea leului continuă

 

Evoluția cursului euro reprezintă, pentru investitori, un indicator semnificativ al stării economiei. După ce, în barometrul din decembrie 2018, cei mai mulți investitori prognozau cursul în jurul nivelului de 4,7 lei/euro, fapt confirmat de evoluția din prezent, pentru a doua parte a anului, 54% dintre respondenți cred că euro se va duce spre nivelul de 4,8 lei. 33% dintre cei chestionați se așteaptă ca euro să evolueze în intervalul 4,7-4,75 lei, iar 13% văd cursul sub acest nivel.

Accentuarea dezechilibrelor macroeconomice se va traduce într-o presiune mai mare pe cursul de schimb. Deficitul fiscal şi cel de cont curent au crescut și vor continua să crească, iar presiunea inflaționistă se va accentua în lunile următoare. Importurile masive, preconizate pentru sezonul de toamnă, și perspectivele unei producții agricole sub nivelul de anul trecut, cu efecte directe în deprecierea exporturilor, vor accentua presiunile pe curs, iar efectele le vom vedea în toamnă, afirmă analiștii.

 

Politica pașilor mărunți

 

Chiar dacă apetitul pentru investiții se dovedește a fi mult mai temperat în 2019, fenomen anticipat în ediția din decembrie 2018 a Barometrului Frames, există în continuare sectoare care atrag interesul oamenilor de afaceri.

Întrebați care sunt sectoarele care vor aduce profit în acest an, cei mai mulți managerii indicat comerțul (47%), sectorul IT (35%), agricultura (27%) și construcțiile (23%).

”Cu bune și cu rele, consumul rămâne principalul vector de profit în acest an, iar multe dintre investiții s-au canalizat și vor continua să se îndrepte spre acest sector. Investițiile în IT au printre cele mai ridicate rate de profit iar exemplele de succes prezentate pe larg în ultima vreme, precum apariția primului unicorn românesc, au atras și vor continua să atragă interesul investitorilor. Agricultura, în ciuda provocărilor climatice, rămâne în prim-plan, după recordurile din anii trecuți. De succesul campaniei de recoltare din această vară vor depinde, în mare măsură, și investițiile pentru 2020. Iar în privința sectorului construcțiilor, dincolo de efectele deciziilor fiscale și de dezbaterea publică privind nivelul prețurilor în imobiliare, acest sector continuă să atragă o cerere susținută, iar construcția unei unități locative reprezintă, în continuare, o afacere extrem de profitabilă”, arată concluziile barometrului.

Alte domenii de investiții cu potențial sunt reprezentate de sectorul serviciilor, de transporturi și mai ales de depozitare, un domeniu în care cererea este într-o creștere semnificativă.

Partajează asta:

  • Email
  • Mai mult
  • Twitter
  • Facebook

Similare

DISTRIBUIȚI
Facebook
Twitter
  • tweet
Articolul precedentPredare de ștafetă
Articolul următorPopulația României, în continuă scădere
Catalin Dragomir

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

Stiri

Munca de acasă, risc major de securitate cibernetică

Economic / Social

Afacerile din sectorul tehnologic, 55 mld.lei în 2020 

Cultura / Culte

Unirea Principatelor, dincolo de festivism și politică. Istoria unei uniuni economice eșuate

Economic / Social

Instabilitatea politică, alături de inflație și cursul euro, în topul temerilor investitorilor

Economic / Social

Anul provocărilor. Cum văd oamenii de afaceri evoluția business-ului în 2019

Economic / Social

Investiții de 155 milioane de euro în domeniul infrastructurii de gestionare a apei din România

Economic / Social

București/Luxemburg: Necesar încă ridicat de investiții în România

SUA

Ambasadorul Klemm îi îndeamnă pe românii din SUA să investească în România

Republica Moldova

România va sprijini cu cinci milioane de euro investițiile în infrastructura Republicii Moldova

Economic / Social

Misiune economică a investitorilor italieni în România

MESAJ DE INTERES PUBLIC
ATENȚIONĂRI DE CĂLĂTORIE
DIRECȚIONAȚI PÂNĂ LA 3,5 % DIN IMPOZITUL PE VENIT PENTRU ANUL 2019
VERIFICĂ TIMPII DE AȘTEPTARE LA FRONTIERĂ

LEGĂTURI UTILE
  • SENAT – COMISIA PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA ȚĂRII
  • CAMERA DEPUTAȚILOR – COMISIA PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA ȚĂRII
  • MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
  • DEPARTAMENTUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
  • DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
MESAJ DE INTERES PUBLIC
Newsletter TIMP ROMÂNESC

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

MESAJ DE INTERES PUBLIC

MUZEUL VIRTUAL AL UNIRII

CAMPANII NAȚIONALE
CAMPANIE PENTRU PREVENIREA TRAFICULUI DE PERSOANE
CAMPANIA NAȚIONALĂ

SERVICII CONSULARE

Sistemul SOLVIT

PARTENERI

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

ARHIVE
  • 2021 (810)
  • 2020 (2144)
  • 2019 (1172)
  • 2018 (1710)
  • 2017 (2534)
  • 2016 (2213)
  • 2015 (2296)
  • 2014 (2885)
  • 2013 (1541)
  • 201 (1)
TimpRomanesc.ro este un proiect media dedicat românilor de pretutindeni. Editor: Asociația CENTRU ROMÂN PENTRU INIȚIATIVĂ SOCIALĂ Responsabilitatea juridică în cazul editorialelor/opiniilor/articolelor redactate de invitații permanenți sau invitații speciali aparține în exclusivitate autorilor. Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv. contact@timpromanesc.ro
Contactați-ne: contact@timpromanesc.ro - tel.0753.937.268

ȘI MAI MULTE ȘTIRI

Filmul românesc „colectiv” a marcat reluarea proiecțiilor cu public la Cinemateca...

13/04/2021

Expoziție de artă contemporană a artistei Iulia Ghiță la Roma

13/04/2021

ONU: Libertate cvasi-totală pentru copii în mediul online. Ce prevede documentul...

13/04/2021

CATEGORIE POPULARĂ

  • Stiri15425
  • Europa11858
  • Economic / Social8421
  • Evenimente7921
  • România6327
  • Cultura / Culte6051
All for Joomla All for Webmasters
© Copyright 2013 - 2021 - TIMP ROMÂNESC, realizat UltraSoft Systems, Editor: Asociația CENTRU ROMÂN PENTRU INIȚIATIVĂ SOCIALĂ
DIRECȚIONAȚI PÂNĂ LA 3,5%

DIN IMPOZITUL PE VENIT PENTRU ANUL 2020

FORMULARUL PRECOMPLETAT AICI

TERMEN LIMITĂ 25 MAI 2021

MAI MULTE ARTICOLE
Alte comunitati

Poliţişti spanioli condamnaţi la doi ani de închisoare pentru acuzatii false...

Andras Rozalia -
10/02/2014
Doi poliţişti spanioli au primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, plus o amendă de 1 500 de euro, după ce s-a dovedit...

loading Anulare
Articolul n-a fost trimis - verifică adresele tale de email!
Verificarea emailului a eșuat., te rog încearcă din nou
Regret, blogul tău nu poate partaja articole prin email.