Acasă Alte comunitati Birourile Permanente au aprobat. Primul Congres al românilor de pretutindeni va fi...

Birourile Permanente au aprobat. Primul Congres al românilor de pretutindeni va fi în 24 şi 25 iunie 2016!

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat cu majoritate de voturi perioada desfăşurării primului Congres al Românilor de Pretutindeni.Birourile Permanente au aprobat ca perioada de desfăşurare a Congresului Românilor de Pretutindeni să fie 24 – 25 iunie 2016. Am primit cu bucurie această veste deoarece întotdeauna am militat ca românii de pretutindeni să ţină legătura cu ţara şi să nu uite niciodată de unde au plecat”, a anunţat preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Mircea Lubanovici, într-o conferinţă de presă care s-a desfăşurat, astăzi, la Palatul Parlamentului.

3De asemenea, Lubanovici a mai subliniat că “a fost perfectată şi Metodologia Primului congres al românilor de pretutindeni. Amendamentul care se referă la perioada desfăşurării congresului a fost acceptat şi astfel, în loc de organizarea cu 6 luni înaintea alegerilor parlamentare, termenul a fost modificat cu 5 luni. Suntem corelaţi cu legea şi aşteptăm cu interes data de 21 martie când cele două birouri permanente vor stabili mai multe asptecte”.

La conferinţa de presă a participat şi senatorul Viorel Badea, vicepreşedinte al Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României, împreună cu deputatul Aurelian Mihai care a atras atenţia că “este mai important ca acest eveniment să se organizeze corect, să nu existe influenţe politice. Tot ceea ce aşteptăm din partea celor implicaţi în organizarea Congresului românilor de pretutindeni  trebuie să aibă efecte benefice în rândul comunităţilor de români. În urma acestui congres se va alege şi un Consiliu al Românilor de Pretutindeni, care, chiar dacă va avea un caracter consultativ, va trebui să fie integrat pe lângă Guvernul României, iar la lucrările acestuia va trebui să participe reprezentanţii românilor din fiecare stat”.