Bogdan Stanoevici participă la deschiderea Zilelor Culturii Române la München

Bogdan Stanoevici participă la deschiderea Zilelor Culturii Române la München

DISTRIBUIȚI

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, va participa, la München, la festivitatea de deschidere a Zilelor Culturii Române. Ediţia din acest an, care va avea loc sub genericul „România – un model de convieţuire europeană”, prezintă de-a lungul lunilor octombrie şi noiembrie un program variat, cu numeroase proiecţii de film, piese de teatru, concerte şi expoziţii, programul prezentat fiind unul multidisciplinar. Ca în fiecare an, organizatorii acestei ample manifestări doresc să menţină şi să dezvolte în continuare relaţiile culturale dintre Germania şi România.

Deschiderea Zilelor Culturii Române la München are loc la Consulatul General al României din München.

Publicul participant va avea ocazia să audieze un concert al violonistului Andrei Ciobanu, care va interpreta un repertoriu variat: Ciprian Porumbescu – Baladă pentru vioară, George Enescu – Fragmente din Rapsodia Română şi Suită folclorică din Maramureş. Muzica clasică va fi prezentă şi printr-un concert organizat în colaborare cu Musikseminar München, la care vor participa copii şi adolescenţi români, germani şi maghiari.

Domeniul teatrului va fi reprezentat prin spectacolul „Heute Abend Lola Blau” de Georg Kreisler, în regia lui Alexandru Dabija. Protagonistă este renumita actriţă Maia Morgenstern, acompaniată la pian de Tatiana Moroşanu. Punerea în scenă a spectacolului aparţine Teatrului Evreiesc de Stat. Piesa de teatru va avea loc în celebra instituţie culturală Gasteig, sala Black Box.

Zilele Culturii Române la München includ şi o amplă secţiune dedicată filmului românesc, care este găzduită, ca în fiecare an, de Filmmuseum din capitala bavareză. Festivalul Filmului Românesc prezintă o selecţie din cele mai bune filme de scurtmetraj şi lungmetraj, printre care amintim „Sunt o babă comunistă”, „Funeralii fericite!”, „Puzzle pentru un orb”, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, „Al doilea joc”, „La limita de jos a cerului”, „O vară foarte instabilă”, „Bad penny”, „Roxanne”, „Quod erat demonstrandum”, „Câinele Japonez”. Activitatea regizorului Stere Gulea şi a scenaristului Adrian Lustig va fi omagiată prin decernarea unor premii.

Programul festivalului este întregit de o seară literară, care va avea loc pe 31 octombrie, în parteneriat cu Asociaţia culturală germano-română Apozitia. În cadrul acesteia va fi lansată traducerea în germană a volumului „Eonul dogmatic” de Lucian Blaga, traducere realizată de prof. dr. Rainer Schubert.

Totodată, publicul va avea ocazia să viziteze două expoziţii şi să audieze un amplu program muzical folcloric susţinut de grupul Baladele Deltei. Expoziţia „Einmalige Trachten aus Rumänien” („Costume populare deosebite din România) prezintă o selecţie valoroasă de costume populare din Colecţia Silviei Florea Toth. Prin intermediul fotografiilor, expoziţia „Perspective asupra trecutului României”, curatorul Martil Rill aduce în atenţia publicului imagini aeriene şi fotografii neobişnuite care suprind diferite aşezări şi zone din România.

Zilele Culturii Române la München reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale, demarate de asociaţii ale românilor din Germania în colaborare cu parteneri de prestigiu care activează pe scena culturală din Bavaria. Acest eveniment de amploare şi-a câştigat un renume nu numai la nivel regional, dar şi naţional; manifestările organizate s-au bucurat constant de o mare vizibilitate şi audienţă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.