Acasă Politic Bolojan vrea un nou congres extraordinar

Bolojan vrea un nou congres extraordinar

Asta înseamnă că liberalii-conservatori au avut dreptate

Roxana Mînzatu, Executive Vice President of the European Commission for Social Rights and Skills, Quality Jobs and Preparedness, Valdis Dombrovskis, European Commissioner for Economy and Productivity, and European Commissioner for Implementation and Sim
Ilie Bolojan

După ultimele decizii ale instanțelor de judecată, care au suspendat hotărârile Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie 2026, prin care a fost convocat Congresul Extraordinar, și hotărârile adoptate în Congresul Extraordinar din luna iunie 2026, inclusiv realegerea lui Ilie Bolojan la șefia partidului și modificările aduse Statutului, în interiorul PNL au apărut discuții despre organizarea unui nou congres extraordinar.

Astfel, conducerea PNL intenționează să organizeze un nou Congres în perioada următoare, cel mai probabil în august sau septembrie. Convocarea lui se va face după regulile decise la congresul din 2025. Organizarea unui astfel de eveniment înseamnă, însă, că Ilie Bolojan și echipa care l-a consiliat, recunosc că în iunie 2026 congresul extraordinar, organizat pe repede înainte, s-a făcut cu încălcarea statutului.

De altfel, prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea, atenționase public asupra încălcării Statutului și a Legii partidelor politice.

Prin organizarea unui nou congres extraordinar, Ilie Bolojan vrea să-i marginalizeze pe inițiatorii Platformei Conservator-Liberal din interiorul partidului și pe cei care aderă la ea. Ilie Bolojan nu renunță la conducerea autoritară a partidului. Europarlamentarul Rareș Bogdan l-a acuzat public, în ultimele zile, că în ciuda opoziției din partid, continuă ”userizarea” și promovarea unor persoane din afara partidului, direct în funcții de conducere. De asemenea, este acuzat și că încearcă să facă o alianță cu USR, ”vechii liberali” neînțelegând cu este posibil ca un partid de centru-dreapta să se coalizeze cu un partid de stânga, așa cum arată, de altfel, și familiile europene din care fac parte.