„Brâncoveanu 300 – tradiția continuă” la Cernăuți

„Brâncoveanu 300 – tradiția continuă” la Cernăuți

Expoziția „Brâncoveanu 300 – tradiția continuă” este deschisă până în 20 august la Muzeul Regional de Artă din Cernăuți.

La deschiderea expoziției organizată de Centrul Bucovinean de Artă pentru promovarea și conservarea culturii tradiționale românești Cernăuți, împreună cu Uniunea arhitecților din România au fost prezenți Consulul general al României la Cernăuți Eleonora Moldovan, reprezentanții Direcției cultură Cernăuți, precum și o delegație din țara vecină în frunte cu vice-președintele Uniunii arhitecților din România Silvia Maldarescu.

Stilul brâncovenesc a moștenit ceva din neorenascentist. Observăm trăsături ale stilurilor bizantin și românesc, o combinare efectuoasă și fundamentală”, susține Ina Guțul, directorul Muzeului de Artă.

În secolul al XVIII-lea, stilul brâncovenesc devine stil naţional şi se răspândeşte în toată Ţara Românească ajungând chiar şi în Transilvania. Stilul arhitectural brâncovenesc este recunoscut astăzi ca fiind “primul stil românesc”. Punctul culminant al artei brâncoveneşti este sculptura în piatră la care se adaugă motivele ornamentale reprezentate de florile şi frunzele de acant, floarea soarelui dar şi o serie de flori de primăvară, notează Euromedia Bucovina.

Stilul brâncovenesc s-a născut la Hurezi, unde se află principala ctitorie de cult a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi, totodată, cel mai vast ansamblu de arhitectură monastică din Ţara Românească. Fresca de la Mănăstirea Hurezi este unică în tot spaţiul răsăritean, pentru că îmbină foarte bine iconografia religioasă cu compoziţia cu caracter laic. După moartea lui Constantin Brâncoveanu, stilul românesc brâncovenesc va fi continuat prin edifiicile religioase: Mănăstirea Antim, Mănăstirea Văcăreşti, Bisericile Stavropoleos şi Kretzulescu.

Sunt multe construcții ridicate în stil brâncovenesc, atât în București, cât și în toată România, dar și la Cernăuți observ rămășițele acestui stil românesc”, a precizat Silvia Maldarescu, vice-președintele Uniunii arhitecților din România.

De asemenea, Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți a subliniat la ceremonia de deschidere a vernisajului că “Avem un patrimoniu cultural comun. Veți găsi clădiri construite în stil brâncovenesc și la Cernăuți. Spre exemplu – Casa Mitropoliților de lângă Universitate, dar și alte clădiri răspândite prin tot orașul și prin toată regiunea. Un alt exemplu este Biserica Sfântul Nicolae de pe strada Rusika, numită și biserica ”amețită”, datorită cupolelor și turnurilor răsucite, un element al stilului brâncovenesc”.