Acasă Alte comunitati Bruxelles a revenit la nivelul alertă de gradul 3

Bruxelles a revenit la nivelul alertă de gradul 3

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Organismul belgian de coordonare pentru analiza ameninţărilor (OCAM) a decis revenirea la nivelul de alertă gradul 3.

Astfel, nivelul de alertă teroristă pentru Regiunea Bruxelles Capitală a fost coborât de la nivelul 4 – maxim, „ameninţare serioasă şi iminentă”, la nivelul 3 – ameninţare „posibilă şi credibilă”, care este în vigoare deja și pentru restul teritoriului belgian.

Toate liniile de metrou şi tramvai subteran vor funcţiona în regim normal. Armata va continua să fie prezentă pe străzile capitalei, alături de forţele de poliţie.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale