Acasă Asia ”Bucharest. Layer by Layer” la Tel Aviv

”Bucharest. Layer by Layer” la Tel Aviv

Foto: ICR

„White Night” are loc joi, 29 iunie 2017, în intervalul orar 20.00-01.00, în diverse spații culturale din Tel Aviv. Pentru al treilea an consecutiv, Delegația UE și țările membre UE participă la „White Night Tel Aviv”, tema din acest an fiind ”Performance Europa – breaching the boundaries of space”.

În cadrul acestui eveniment complex, artiști și proiecte culturale europene utilizează mijloace new media (proiecții video, video mapping, instalații interactive), oferind un spectacol inedit publicului prezent în Piața Rotschild din Tel Aviv.

Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, grupul de artiști video „Mindscape Studio”, reprezentați de Cristian Iordache și Dorel Naste, vor prezenta lucrarea video interactivă ”Bucharest. Layer by Layer”, care implică participarea publicului. Proiectul a fost prezentat în premieră, în cadrul ediției 2016 a Bucharest White Night, organizat de Arcub. Cu ajutorul unei role de graffiti modificată tehnic, publicul participant va crea imagini video. Printre imaginile incluse în proiect se află simboluri și personalități culturale și istorice definitorii pentru specificul României în general și pentru patrimoniul cultural al Bucureștiului în particular. Precum o sondare arheologică în sens invers, publicul descoperă multiplele fațete ale capitalei, toate prezentate într-o manieră artistică și atractivă din punct de vedere vizual.

Alături de proiectul românesc, vor participa creatori din Austria (Ars Electronica – ”GigaPixel Viewer”, ”Brain Ranking”), Lituania (Gluk Media – ”The Arkanoid”), Germania (Liv &Toby), Cehia (David Vrbik), Belgia (Carre Curieux – ”Entre Nous”) și Cipru (Elena Antoniou și Stavros Gasparatos – ”I open my palm. I called a space”).

Evenimentul este organizat de Primăria Tel Aviv – Yafo, în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene în Israel, ambasade și institute culturale ale statelor europene în Israel.