Acasă Uncategorized Burse de cercetare şi formare pentru tinerii români la Accademia di Romania...

Burse de cercetare şi formare pentru tinerii români la Accademia di Romania din Roma

Programul de burse de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma pentru anul universitar 2014-2015, a fost lansat zilele trecute de Agenţia de Credite şi Burse de Studii.

Bursele se acordă în domeniile istorie şi ştiinţe sociale, arheologie, arhivistică, biblioteconomie, filologie clasică şi modernă, istoria artei şi arhitectură, literatură şi studii literare, arte, ştiinţe economice şi ştiinţe exacte, pentru o perioadă de minimum două luni consecutive şi maximum doi ani universitari consecutivi.

La concurs se pot înscrie cetăţenii români cu domiciliul stabil în România, care provin din instituţii de învăţământ acreditate (în condițiile prevăzute de Regulament), au cunoștințele lingvistice necesare și pot face dovada obţinerii acceptului de coordonare a proiectului pe durata stagiului de cercetare/formare, din partea unui profesor român /profesor din Italia specialist în domeniul în care se solicită bursa.