Acasă Cultura / Culte Burse de studiu pentru cetăţenii străini

Burse de studiu pentru cetăţenii străini

Cetăţenii străni, din toate statele lumii, cu excepţia statelor membre UE, pot aplica pentru bursele de studii acordate de România pentru anul universitar 2017 – 2018.

Este vorba despre 85 de burse pentru studii universitare şi postuniversitare în România, care vor fi acordate prin concurs de dosare organizat de  Ministerului Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

Pot aplica cetăţenii străni care provin din toate statele lumii, cu excepţia statelor membre UE. Solicitantul de bursă nu trebuie sa dețină cetățenia română. Cetăţenii străini de origine română şi cei aparţinând comunităţilor istorice româneşti din proximitate beneficiază de alte programe de burse.

Bursele se acordă pentru 3 niveluri de studii:

a) licenţă: Acest program se adresează absolvenţilor de studii liceale sau ai unor studii preuniversitare echivalente, precum şi candidaţilor care solicită continuarea studiilor universitare în România. Programul complet se derulează pe o perioadă de 3 – 6 ani, în funcţie de profilul facultăţii alese şi se încheie cu susţinerea unui examen de licenţă.

b) masterat: Acest program se adresează absolvenţilor de studii universitare/postuniversitare, se derulează pe o perioadă de 1, 5 sau 2 ani şi se încheie cu susţinerea unei disertaţii.

c) doctorat: Acest program se adresează absolvenţilor studiilor universitare/postuniversitare – program de masterat, se derulează pe o perioadă de 3 – 4 ani, în funcţie de profilul facultăţii alese şi se încheie cu susţinerea unei teze de doctorat. Admiterea la doctorat este condiționată de promovarea examenului de admitere.

Mai multe detalii privind Metodologia de acordare AICI.