Acasă Republica Moldova Ca în Uniunea Europeană

Ca în Uniunea Europeană

112 devine Serviciul unic de urgență din Republica Moldova

De astăzi, ambulanța, poliția și pompierii vor putea fi apelate în Republica Moldova la același număr scurt ca și în Uniunea Europeană – 112. Serviciul unic de urgență 112 a fost lansat oficial.Am creat Serviciul 112 ca să aducem serviciile de intervenţie mai aproape de oameni şi pentru că ne gândim la siguranţa fiecăruia. Sistemul va automatiza toate procesele. Softul pe care îl foloseşte Moldova pentru Serviciul 112 este unul de ultimă generaţie. Moldova este a doua ţară din Europa care foloseşte acest soft, prima fiind Suedia. Tehnologiile moderne sunt cele care schimbă lumea, iar sistemul implementat va permite să gestionăm cazuri mult mai complexe”, a declarat premierul Republicii Moldova Pavel Filip.

Șeful Executivului a precizat că noul sistem va permite creșterea gradului de siguranță oferit de stat cetățenilor. Acum, timpul mediu de chestionare a celui care sună la 901, 902 sau 903 este de două minute. Serviciul 112 va scurta acest timp de trei ori. Datorită faptului că sistemul identifică automat numele şi prenumele persoanei, dar şi o localizează, înregistrând informaţia foarte rapid, timpul de chestionare se reduce la 40 secunde.

Directorul serviciului, Liviu Oboroc, a precizat că, odată cu lansarea serviciului 112, va începe și o amplă campanie de informare e cetățenilor.

Până la 30 iunie, sistemul va fi încă în regim de testare și va funciona în paralel cu cele trei numere  – 901, 902, 903 – , dar apelurile vor fi redirecționate spre 112.