65% dintre cadrele didactice consultate de fundaţia World Vision România spun că este nevoie de mai multe investiţii pentru laboratoarele de informatică şi de alte discipline.
Aproape unul din doi profesori crede că este nevoie de mai mulţi bani pentru spaţiile dedicate activităţilor sportive. 44% vor investiţii pentru renovarea clădirilor, 41% pentru spaţiile de joacă şi biblioteci, 34% pentru grupuri sanitare (toalete) şi 30% pentru accesibilizarea drumurilor către şcoală, inclusiv achiziţionarea de autobuze.
Totodată, 87% dintre cadrele didactice îşi doresc să se implementeze un program de masă caldă cu ore remediale în toate şcolile vulnerabile, motivând că un astfel de pachet de servicii ajută la prevenirea şi combaterea abandonului şcolar”, transmite World Vision România, duminică, într-un comunicat de presă.
Factorii care îi demotivează pe profesori sunt lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, mai mult de unul din trei profesori spun că au prea multe obligaţii birocratice în afara orelor, doi din trei cred că programa şcolară este încărcată sau nu este adaptată nevoilor actuale ale copiilor, iar unul din doi este descurajat de neimplicarea părinţilor în educaţia copiilor sau de alte probleme ale familiei, ca nivelul de sărăcie sau lipsa de educaţie a părinţilor, spune la RFI, Mihaela Nabăr, directoarea executivă a organizației World Vision România.
În urma raportului, World Vision România a constatat că una din zece familii nu are nici măcar un singur dispozitiv pentru învăţarea online. Totodată, unul din trei părinţi spune că şcolile n-au suficiente calculatoare şi table interactive şi una din 10 familii nu are nici măcar un dispozitiv în gospodărie pentru învăţământul online. Potrivit raportului, aproape jumătate dintre părinţii care au copii în clasele V-VIII spun că le este greu să-i ajute cu lecţiile la Matematică. Unuia din cinci părinţi îi este greu să ofere sprijin copilului său şi la Limba Română.
”Susţinerea copiilor la şcoală, după ce termină opt clase, devine o povară şi mai greu de dus pentru părinţi. La liceu sunt cheltuieli mult mai mari din cauza nevoii de cazare şi/sau navetă. Din acest motiv, dar şi din cauza neîncrederii părinţilor că şcoala poate schimba viitorul copiilor în bine şi pentru că de multe ori nu-i văd pe cei mici interesaţi de şcoală, cel puţin 2 din 10 părinţi nu-şi mai susţin copiii să continue studiile la liceu“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Potrivit raportului World Vision România, elevii au unele aşteptări în noul an şcolar: digitalizarea, masa caldă la şcoală pentru toţi elevii, educaţia remedială, burse mai mari și investiţii în infrastructura şcolilor. – rfi.ro