Acasă Republica Moldova Cadrele medicale aflate în misiune umanitară în Rep. Moldova au primit pașapoarte...

Cadrele medicale aflate în misiune umanitară în Rep. Moldova au primit pașapoarte diplomatice

sursa foto: Ambasada României la Chișinău

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță a înmânat pașapoartele diplomatice membrilor echipei medicale care din 30 aprilie se află în Republica Moldova, într-o misiunea umanitară de două săptămâni, pentru a ajuta la combaterea pandemiei de coronavirus.

Documentele au fost înmânate personalului medical cu prilejul Zilei Europei, în discursul rostit cu această ocazie șeful misiunii diplomatice făcând o scurtă incursiune istorică a zilei de 9 mai și a diferitelor ei semnificații pentru România.

De asemenea, diplomatul a evidențiat și diferența între interpretările pe care, în funcție de context, statele participante la cel de-al doilea Război Mondial o acordă acestei date, diferențe care ”au marcat tot Războiul rece și durează până azi”.

Parafrazând  Declarația Schuman, considerată piatra de temelie a construcției europene, ambasadorul Daniel Ioniță a spus: ” … sănătatea mondială nu poate fi asigurată decât prin solidaritate și curaj, iar prin cooperare și ajutor vom depăși cu toții, împreună, această situație (…)”.

”Istoria nu poate fi scrisă fără eroi. Iar eroii noștri sunteți acum Dumneavoastră, medicii, asistentele și personalul medical care se află în prima linie de luptă cu coronavirus”, a spus ambasadorul, referindu-se la membrii misiunii medicale umanitare din Rep. Moldova.

”Îmi revine mie extraordinara plăcere și onoare să vă înmânez aceste pașapoarte. Bun venit în corpul diplomatic al RO, dragi colegi diplomați! Acest pașaport, așa cum scrie pe ultima sa pagină, aduce cu sine privilegii, dar și o imensă responsabilitate, de care sunt convins că vă veți achita cu onoare”, a încheiat diplomatul, felicitând cadrele medicale cărora le-au fost eliberate pașapoarte diplomatice electronice.