Acasă Cultura / Culte Camerata Regală la Ateneul Român, “Royal Modern”

Camerata Regală la Ateneul Român, “Royal Modern”

Concertul intitulat “Royal Modern”, susținut de Camerata Regală la Ateneul Român în seara de duminică, 30 iunie 2013, a fost ultimul concert din seria intitulată “Royal Sound”. Seara de la Ateneu a cuprins Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, Concertul pentru pian, trompetă și orchestră de coarde de Dmitri Șostakovici și poemul “O noapte transfigurată” de Arnold Schoenberg. Camerata Regală a fost  dirijată de maestrul Nicolae Moldoveanu. Au participat pianistul Andrei Licareț și trompetistul Flavius Petrescu.

De la crearea Cameratei, în decembrie 2009, până astăzi, am fost martorul unei evoluții remarcabile, materializată în concerte din ce în ce mai frumoase și mai apreciate, precum și în continua creștere a prestigiului orchestrei și a numărului de personalități care acceptă să concerteze alături de ea, scrie Principele Radu al României pe blogul personal.

În 2 septembrie, Camerata Regală va participa la  Festivalul Internațional George Enescu, la Palatul Băncii Naționale a României, iar în 10 septembrie va susține un concert la Castelul Peleș.