Acasă România Campania Națională „INFORMARE acasă! SIGURANȚĂ în lume!” a ajuns în toată țara

Campania Națională „INFORMARE acasă! SIGURANȚĂ în lume!” a ajuns în toată țara

Foto: MpRP

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a încheiat prima etapă a Campaniei Naționale „INFORMARE acasă! SIGURANȚĂ în lume!”, o inițiativă dedicată informării în prealabil a românilor care își doresc să lucreze, studieze sau locuiască în afara granițelor.Potrivit unui comuncat de presă, campania MRP a ajuns în toate cele 41 de județe ale țării și în municipiul București, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, prin intermediul Inspectoratelor Școlare Județene, și al Prefecturilor de Județ, alături de toți partenerii proiectului, reunind toate ministerele și instituțiile cu atribuții în domeniu.

Peste 10.000 de tineri, elevi, studenți, profesori, directori de școli, reprezentanți ai ligilor studențești etc. au participat la etapa mai-iunie a proiectului și au discutat atât cu membri ai Guvernului, cât și cu experți despre piața de muncă din străinătate, metode de identificare a contractelor de muncă legale / ilegale, riscurile acceptării lucrului la negru, pericolul rețelelor de trafic, precum și despre numerele de contact și instituțiile ablitate să ofere asistență în cazul unor situații dificile.

Mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea cu succes a acestei prime etape a Campaniei Naționale „INFORMARE acasă! SIGURANȚĂ în lume!”. Mă refer la partenerii noștri de la nivel central și local, care au depus toate diligențele pentru buna desfășurare a proiectului. Totodată, vreau să mulțumesc în mod deosebit profesorilor și directorilor de școli, precum și tinerilor care au venit la ședințele de informare. Cred că, împreună, prin astfel de inițiative putem să asigurăm un viitor mai bun tinerilor noștri și să-i echipăm cu instrumentele de care au nevoie pentru a face față situațiilor dificile”, a evidențiat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

A doua etapă a programului se va derula în perioada septembrie-octombrie și va fi destinată adulților.