Acasă Alte comunitati Campania pentru promovarea votului prin corespondență, în Spania şi Qatar

Campania pentru promovarea votului prin corespondență, în Spania şi Qatar

Campania pentru promovarea noilor modalități de vot pentru românii din străinătate va continua în Spania și Qatar.Astfel, împreună cu reprezentanții AEP, mă voi întâlni cu românii din Madrid (19 februarie) și Barcelona (21 februarie). Orarul și locațiile vor fi anunțate în timp util de Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona”, anunţă ministrul delegat pentru relaţia cu românii din afara graniţelor ţării, Dan Stoenescu.

De asemenea, Ana Maria Pătru, președintele AEP, se va întâlni cu membrii comunității românești din Qatar, sâmbătă, 20 februarie 2016, ora 18.00, la The Westin Doha Hotel, Grand Ballroom (Salwa Road, Zone 23).

În perioada următoare, AEP și MAE au planificate alte 30 de astfel de întâlniri, care vor avea loc în capitale ale statelor europene și în localitățile cu o prezență românească semnificativă.

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat campania de informare a alegătorilor români din afara țării încă de la începutul anului trecut, prin realizarea unor clipuri informative postate pe site-ul instituției, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de Youtube.