Acasă Asia Campania „Un mărţişor de acasă” duce tradiția românească în toată lumea

Campania „Un mărţişor de acasă” duce tradiția românească în toată lumea

Campania „Un mărţişor de acasă” desfăşurată la Lisabona

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni împreună cu misiunile diplomatice ale României derulează campania „Un mărţişor de acasă”, dedicată comunităţilor de români aflaţi în afara graniţelor.

Campania se derulează în perioada 1-8 Martie, iar ministerul va sprijini şi promova evenimentele desfăşurate împreună cu misiunile diplomatice.

Astfel în acest context, la Școala din Azeitáo, regiunea Arrábida din Lisabona, unde anul trecut a fost amenajat spațiul românesc permanent „Fereastră către România”, s-au deschis porţile  către mărțișorul românesc.

Inedită pentru portughezi, tradiția Mărțișorului a fost prezentată de elevii cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, îndrumați de profesoara Rodica Covaci. După expunerea legendelor Mărțișorului, participanții – elevi și profesori – au învățat să confecționeze mărțișoare pentru cei dragi. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, datorată implicării profesorilor portughezi şi români care răspund cu entuziasm la astfel de inițiative.

În acest context, și în Austria a avut loc, pe 25 februarie 2017, la Consulatul onorific din Klagenfurt, „Sărbătoarea Mărțișorului”, organizată de câțiva ani de Agripa Popescu și Simona Regenfelder, participanții fiind atât membri ai comunității românești din landul Carintia, cât și invitați austrieci. Programul din acest an a cuprins un recital de versuri susținut de copii, dansuri populare românești, o prezentare de modă și o expoziție de artă plastică.

Și Ambasada României în Luxemburg a organizat în data de 26 februarie 2017, cu ocazia zilei de 1 Martie, un Atelier de creaţie de mărţişoare pentru copii. La Atelier au participat aproximativ 60 de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici, nu numai din Luxemburg, ci şi din zonele învecinate din Germania şi Franţa.

Copiii, îndrumaţi de echipa Ambasadei şi asistaţi de părinţi, şi-au creat propriile mărţişoare (gărgăriţe, fluturaşi, ghiocei, trifoi, iepuraşi etc.) cu ajutorul câtorva instrumente simple (foarfece, hârtie colorată, lipici, diferite şabloane, fire de mătase albă şi roşie etc.), puse la dispoziţie de Ambasadă.

La Jula, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria a organizat pe 28 februarie evenimentul „”Mărţişor Cultural la Jula”. Activităţile au cuprins expoziţii de fotografie legate de Constantin Brâncuşi, prezentări de artă şi tradiţii (Dragobete şi Mărţişor) şi un recital muzical.

În aceeaşi zi, la Ambasada României la Tirana  a avut loc un eveniment cultural-artistic dedicat membrilor comunităţii româneşti, dar şi cetăţenilor albanezi care au studiat în România.

Deși obiceiul Mărțișorului nu are rădăcini atât de vechi în Maramureșul istoric, în ultimii ani acesta a căpătat o largă răspândire în rândul românilor din regiune. Consulatul României la Solotvino împreună cu Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia ”Dacia”, asociația ”Speranța” din Slatina/Solotvino și școlile cu predare în limba română din satele din zonă, au marcat Ziua Mărțișorului, pe 1 martie.

Misiunea României la Baku a organizat pe data de 1 martie, un eveniment cultural care a avut ca temă tradiția mărțișorului. Manifestarea a avut loc la  Universitatea de Lingvistică din Azerbaidjan, a cărei conducere a exprimat deja interesul de a deschide, în perspectivă, un Centru pentru studierea limbii și culturii române. Totodată, a fost organizată  şi o expoziție fotografică ce ilustrează tradiția mărțișorului, însoțită de text în limbile engleză și azeră, precum și panouri cu mărțișoare artizanale.

Tot la 1 martie, Ambasada României la Doha a organizat un eveniment de marcare a Zilei Mărțișorului prin activităţi culturale şi muzicale, iar pe 3 martie Ambasada României la Washington  organizează un eveniment dedicat sărbătorii Mărțișorului, la care vor participa membri ai comunității românești din zonă.

La Trieste, pe 4 martie, la Portogruaro, va fi organizat, împreună cu una dintre asociațiile active din zona de competență consulară – Romeni di Pordenone, spectacolul artistic Sărbătoarea Mărțișorului.

Mărțișorul este sărbătorit de comunitatea românească din Liban în fiecare an. Ambasada, împreună cu Asociația România Levant (ARL), organizează o întâlnire anuală cu româncele din Liban, în perioada 1-8 martie, pentru a cuprinde atât Mărțișorul, cât și Ziua Femeii.

La Paris, sărbătoarea tradițională a Mărțișorului este marcată prin evenimente de anvergură, destinate unui public variat, astfel:

Mărțișorul „cultural” a avut loc în Sala Bizantină a Palatului Béhague spectacolul de operă „Flautul fermecat”, o adaptare după W.A. Mozart organizată de compania „Les Planches à Musique” și GRASP Paris. Această versiune reunește în jur de 40 de artiști (muzicieni, soliști lirici, actori) și marionete, realizate de un voluntar român.

Tot la Paris este realizată şi expoziţia, Mărțișorul la UNESCO: în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova și Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO vor fi organizate la 17 martie, în Salonul auriu al Palatului Béhague, o expoziție de mărțișoare oferite de Ministerul Culturii din Republica Moldova și un concert de jazz susținut de Vali Boghean Band.

România alături de Republica Moldova, Bulgaria, Serbia și Macedonia au depus, în luna martie 2014, dosarul multinațional „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie” / „Dosarul Mărţişorului”, pentru a fi evaluat de experții UNESCO în vederea posibilei înscrieri în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial. Astfel, mărţişorul, un obicei cu străvechi rădăcini în spaţiul est-european are şanse să intre în patrimoniul UNESCO, la finalul anului 2017.