Cântece și poezii românești în biserica Passionskirche (Germania)

Cântece și poezii românești în biserica Passionskirche (Germania)

Solista română Oana Chițu Cătălina va susține, pe 15 decembrie, în biserica Passionskirche (Germania) un concert extraordinar de colinde românești. Ea va fi acompaniată de Valeriu Cascaval, unul dintre cel mai renumiți interpreți la țambal ai Rep.Moldova și de actorul Dan Nuţu, care va citi povești și poezii românești.

Oana Cătălina Chițu a studiat pian, jazz și canto. Stabilită la Berlin după 1990, artista a înființat trupa de ritmuri tradiționale balcanice Romenca, alături de acordeonistul sârb Dejan Jovanovic. A devenit cunoscută publicului larg prin albumul „Bucharest Tango”(2008). Tributar cântecelor nemuritoare ale Mariei Tănase, repertoriul artistei mai cuprinde tangouri celebre din Bucureştiul interbelic. Aranjamentele Oanei Cătălina Chițu sunt originale, cu influențe jazz, sinti, swing și flamenco, însă păstrează fondul tradițional.

Valeriu Caşcaval a absolvit în 1996 Academia de Muzică „Gavriil Musicescu”. În 2003 îşi încheie studiile la Facultatea Teorie şi Compoziţie a Şcolii Superioare de Muzică din Hamburg (Germania).

În activitatea sa artistică se înscriu diverse colaborări cu nume sonore ale muzicii folclorice din Basarabia, precum Vasile Iovu, Nicolae Botgros, fraţii Ştefăneţ şi Advahov. Între timp, a avut şi numeroase turnee în Europa, participând în diferite proiecte de muzică contemporană şi de operă. A înregistrat şi câteva CD-uri cu Orchestra „Lăutarii”, dar şi cu alţi interpreţi instrumentişti şi vocalişti renumiţi din R. Moldova şi România.