Cantemir omagiat la Palatul Artelor Frumoase (Bruxelles)

Cantemir omagiat la Palatul Artelor Frumoase (Bruxelles)

Personalitatea enciclopedică a lui Dimitrie Cantemir a fost omagiată, zilele trecute, printr-un regal muzical pus în scenă de Jordi Savall şi ansamblul Hesperion XXI în cadrul Festivalului Internaţional de Arte Europalia Turcia.

Evenimentul de la Palatul Artelor Frumoase (Bozar) din Bruxelles, instituție de referință pentru viața culturală a capitalei europene, a îmbinat compoziţiile lui Cantemir din tratatul ştiinţific Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki), scris de savant în limba turcă, cu piese tradiţionale din tezaurul muzical al evreilor sefarzi şi al armenilor trăitori la Istanbul, în secolul XVII.

Regalul muzical face parte din programul Festivalului Europalia Turcia, ediţie aniversară a celei mai mari manifestări dedicată artelor din Belgia. Începând cu 1970, manifestarea bienală pune în valoare patrimoniul şi diversitatea culturală a unei ţări invitate.

 „Cartea ştinţei muzicii a lui Dimitrie Cantemir este un document excepţional sub multiple aspecte: mai presus de toate, ca sursă fundamentală a cunoaşterii teoriei, stilului şi formelor muzicale ale veacului XVII, dar şi ca mărturie de prim ordin despre viața muzicală a uneia dintre cele mai importante ţări din Orient”, descrie virtuozul violist, compozitor şi dirijor catalan Jordi Savall această importantă culegere de muzică instrumentală.

Jordi Savall, muzician cu reputație mondială, a înregistrat și editat peste 120 de albume, iar repertoriul său cuprinde de la muzică medievală, renascentistă și în special barocă la cea a secolului XIX. În 2009, a lansat albumul „Istanbul. Dimitrie Cantemir 1673-1723. Le Livre de la Science de la Musique”, produs de propria sa casă de discuri Alia Vox din Paris.

Domnitor al Moldovei şi figură de prim ordin a culturii române și europene, Dimitrie Cantemir (1673-1723) este recunoscut pentru aportul său fundamental în domeniul componisticii, artei interpretative şi al didacticii muzicale.