Acasă Alte comunitati „Cânticos”, un concert cu inflexiuni de mătase la biserica Santo Antonio din...

„Cânticos”, un concert cu inflexiuni de mătase la biserica Santo Antonio din Alfama (Portugalia)

Concertul de colinde şi de fado „Cânticos” susţinut de Maria Răducanu la biserica Santo Antonio din Alfama, va reuni pe 16 decembrie de la ora 18:00, comunitatea românilor din Portugalia.Vocea cu inflexiuni de mătase a Mariei Răducanu este considerată astăzi drept una dintre cele mai reprezentative voci româneşti din jazz şi fusion. Maria Răducanu caută şi scoate mereu la lumină noi şi noi geme din „desaga bunicilor”. O selecţie de astfel de piese scânteietoare va fi oferită şi de această dată spectatorilor portughezi, lor adăugându-li-se şi câteva titluri din repertoriul de fado, gen pe care Maria Răducanu îl abordează cu sensibilitate şi prospeţime de fiecare dată când i se oferă ocazia.

Biserica Sfîntul Anton, de la intrarea în cartierul lisabonez Alfama, este ridicată pe locul în care s-a nascut în anul 1191 Sfântul Anton de Lisabona, cunoscut în afara granițelor Portugaliei drept Sfântul Anton de Padova, protectorul copiilor și „Sfântul tuturor” (Papa Leon al XIII-lea). Este ținta unui pelerinaj anual dedicat foarte iubitului său patron. Biserica a fost consacrată în 1982 prin vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea.