Caravana filmului românesc, în drum spre Ştei

Caravana filmului românesc, în drum spre Ştei

124
0

În perioada 30 august – 1 septembrie a.c., Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” se va opri la Ştei, pentru trei seri de film clasic românesc. De la filmul istoric, la comedia clasică, spectatorii vor savura trei creaţii cinematografice româneşti, care au făcut istorie.

Filmul Mihai Viteazul este una dintre capodoperele realizate de regizorul Sergiu Nicolaescu în 1971 și se alătură seriei de filme istorice pe care renumitul regizor le-a realizat de-a lungul carierei sale. Avându-l în rolul principal pe Amza Pellea, realizarea filmului a presupus  o mare desfăşurare de forţe, de la actori la figurație, pentru a putea reconstitui amploarea scenelor de luptă. De altfel, succesul la public a fost evident, iar într-un sondaj realizat în 2006 de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, filmul se afla pe locul 3 în topul celor mai vizionate filme româneşti.

Nea Mărin miliardar, celebrul film de comedie, realizat, în 1979, tot de către Sergiu Nicolaescu după un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada şi Amza Pellea, va amuza publicul ce va urmări încurcăturile în care intră ţăreanul oltean Nea Mărin Juvete, cel care ajunge să fie confundat cu miliardarul american Marlon Juvett.

Seria proiecţiilor de la Ştei se va încheia cu filmul pentru copii Dumbrava minunată, regia: Gheorghe Naghi şi scenariul: Draga Olteanu Matei, după povestea omonimă a lui Mihai Sadoveanu.

Proiecțiile vor avea loc în aer liber, la Centrul de Creţie, de la ora 20.30. În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile, proiecţiile vor avea loc în Sala Mare a Casei de Cultură „Miron Pompiliu”, cu începere de la ora 20.30.

Scopul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”, proiect aflat în al cincilea an de existență, este acela de a promova filmul românesc din toate timpurile, aducând un omagiu cinematografiei naționale și cineaștilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc.

Proiectul este realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ