Acasă Cultura / Culte „Caravana filmului românesc” se va afla la Slănic Moldova, în perioada...

„Caravana filmului românesc” se va afla la Slănic Moldova, în perioada 3 – 7 august  

Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” ajunge pentru prima dată în frumoasa stațiune Slănic Moldova unde, timp de cinci seri, în perioada 3 – 7 august iubitorii de film sunt invitați să vizioneze o serie de filme românești, de la comedie la film istoric.

Proiecțiile vor avea loc în Parcul Central (lîngă foișor), cu începere de la ora 21.00.

Programul demareaza miercuri, 3 august, cu filmul istoric „Maria, Regina României” (regia: Alexis Sweet Cahill), o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Filmul a avut premiera în anul 2019, iar rolurile principale sunt interpretate de Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Adrian Titieni (Ion I. C. Brătianu).

Joi, 4 august, de la ora 21.00, spectatorii se vor întâlni cu Mircea Diaconu, care se va afla la Slanic Moldova, cu ocazia proiecției filmului „Asfalt tango”, regia Nae Caranfil.

Vineri, 5 august, tot de la ora 21.00, este programat filmul muzical „Melodii la Costinești”, regia: Constantin Păun, cu Horațiu Mălăele, Vasile Muraru, George Mihăiță, Bogdan Stanoevici și Mariana Buruiană în rolurile principale. Filmul, deși cu un subiect inofensiv – o poveste de dragoste ce se împletește cu încercarea membrilor unor formații de muzică ușoară de a ajunge să cânte la Festivalul de Muzică de la Costinești – nu a scăpat de foarfeca cenzurii și, chiar și așa, a rulat numai o săptămână în cinematografe, în anul 1983.

Seara de sâmbătă este dedicată filmului de aventuri „Supraviețuitorul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, cu Sergiu Nicolaescu, George Mihăiță, Vladimir Găitan și Loredana Groza în rolurile principale.

Programul se încheie duminică, 7 august, cu proiecția filmului filmului „Un bulgăre de humă” (regia Nicolae Mărgineanu). Acesta este singurul film care abordează prietenia dintre Ion Creangă (Dorel Vișan) și Mihai Eminescu (Adrian Pintea).

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber,  în limita locurilor disponibile!

 În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecțiile vor avea loc în Amfiteatrul Hotelului Complex Panoramic, cu începere de la ora 18.00.

 ***

Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale la Slănic Moldova este următorul:

 Miercuri, 3 august, ora 21.00: MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Regia: Alexis Sweet Cahill;

Cu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni

Dramă, istoric / 2019 / 105 min. / Nerecomandat copiilor sub 12 ani

Joi, 4 august, ora 21.00: ASFALT TANGO

Scenariul și regia: Nae Caranfil;

Cu: Mircea Diaconu, Charlotte Rampling, Constantin Cotimanis, Loredana Groza

Comedie / 1995 / 100 min./ AG

Invitat special: MIRCEA DIACONU

Vineri, 5 august, ora 21.00: MELODII LA COSTINEȘTI

Regia: Constantin Păun;

Cu: Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Vasile Muraru, Bogdan Stanoevici

Comedie / 1983 / 76 min. / AG

Sâmbătă, 6 august, ora 21.00: SUPRAVIEȚUITORUL

Regia: Sergiu Nicolaescu;

Cu: Sergiu Nicolaescu, George Mihăiță, Vladimir Găitan, Loredana Groza

Acțiune / 2008 / 117 min / Nerecomandat copiilor sub 15 ani

Duminică, 7 august, ora 20.30: UN BULGĂRE DE HUMĂ

Regia: Nicolae Mărgineanu;

Cu: Dorel Vișan, Adrian Pintea, Maria Ploae

Dramă/ 1990 / 92 min. / AG

***

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a X-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravană care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.

 ***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei nouă ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 45 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

 ***

PARTENER PRINCIPAL al „Caravanei filmului românesc”:

RADIOCOM – Societatea Națională de Radiocomunicații S.A.

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, ANF – Arhiva Naţională de Filme;

Parteneri media: All About Romanian Cinema  – AaRC, România pozitivă, Agenţia de Carte, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Go Next, Biz Plus, Cinefan, Roportal, Cinefilia,  Comunicate de afaceri, Boio. 

 La Slănic Moldova, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Slănic Moldova.