Caravana folclorului românesc pe aleile Vidinului (Bulgaria)

Caravana folclorului românesc pe aleile Vidinului (Bulgaria)

O caravană a teatrului și folclorului românesc va avea loc, în perioada 4-8 aprilie, în regiunea Vidinului din Bulgaria (localitățile Gâmzova, Pocraina, Kosava și Kutova).Caravana, dedicată în special copiilor din comunitățile de români locale, cuprinde o serie de reprezentații ale spectacolului Prietenii motanului încălțat, scenariul și regia: Iulia Cârstea, scenografia: Eugenia Tărășescu-Jianu, producție a Teatrului „Colibri” din Craiova și patru ateliere de țesut pânză de casă la război, susținute de meșterul popular Cristina Niculescu, împreună cu alte trei țesătoare.

Prin joc și artă teatrală copiii românilor din Bulgaria se vor familiariza cu limba română literară și vor face cunoștință cu personajele din poveste, iar meșterii populari din România vor oferi, din colecția personală, cu titlu gratuit, membrilor ansamblului popular românesc „Vidinul” o serie de costume populare, specifice zonei Olteniei.

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „AVE”. Teatrul „Colibri” a fost prezent la importante festivaluri naționale și internaționale de profil, fiind distins cu premii pentru regie, interpretare, scenografie. A participat, de asemenea, la turnee în counitățile de români din țările vecine, în cadrul unor proiecte derulate de ICR.

Cristina Niculescu este singurul meșter popular din România care încă lucrează pânza de borangic în război, având peste zece ani de experiență în tehnicile tradiționale de țesut.

Conform aprecierilor liderilor asociațiilor românești din Bulgaria, comunitatea românească este a doua minoritate după cea turcă, numărând circa 120.000-150.000 persoane, aflate în diferite etape de asimilare.

Cea mai mare parte a comunităţii româneşti se află în nordul Bulgariei şi de-a lungul Dunării, între Vidin şi Balcic, zona Plevnei şi Veliko Târnovo, Sofia, Dupniţa, Giumaia, Pazargik, Velingrad ş.a. Aceleași date plasează în zona din vestul Vidinului 33 de sate cu populaţie românească sau preponderent românească. Deși numărul românilor din Bulgaria este semnificativ, educația în limba română nu există decât în etapa-pilot, într-un număr limitat de clase.