Acasă Alte comunitati Cartea face valuri

Cartea face valuri

Caravana GAUDEAMUS 2013 a ajuns la Mamaia, în cadrul celei de-a cincea ediții estivale a Târgului GAUDEAMUS. Târgul a fost deschis pe faleza din faţa Radio România Constanţa/Radio Vacanţa, duminică, 11 august , şi se va încheia pe 15 august. Târgul GAUDEAMUS Mamaia 2013 este organizat de Radio România – echipa GAUDEAMUS şi Radio Constanţa/Radio Vacanţa şi continuă seria evenimentelor prin care este marcată dubla aniversare din acest an: 85 de ani de la prima transmisiune a postului public de radio şi 20 de ani de la inaugurarea Programului LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS. Intrarea este liberă.

Una dintre acțiunile târgului din acest an se referă la proiectul ”Cărţile se întorc acasă”. În cadrul acestuia, cei care consideră că biblioteca lor a devenit neîncăpătoare, că vor trece ani până când unele dintre cărţile din ea vor mai fi răsfoite sau că miezul verii este un moment potrivit pentru o faptă bună, sunt invitaţi să aducă volumele care le prisosesc la GAUDEAMUS Mamaia. Prin acest proiect, un important fond de carte la care multe persoane sunt dispuse să renunţe ajunge în bibliotecile publice şi şcolare din mediul rural. Până acum, au fost donate peste 70.000 de volume.Cărțile colectate în acest an vor ajunge în bibliotecile din comunele Grădina şi Târguşor, judeţul Constanţa şi biblioteca Penitenciarului Poarta Albă.