Tinerii români din Valea Timocului vor participa, la mai multe activităţi educative extracurriculare derulate în cadrul proiectului „Casa de cultură românească“, proiect derulat cu sprijinul financiar al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE. Proiectul „Casa de cultură românească Zajecar“, a fost lansat săptămâna trecută pentru românii din Valea Timocului, la eveniment participând lideri ai organizaţiilor culturale româneşti din Serbia de nord-est, preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Timoc, reprezentanţi ai diplomaţiei române din Serbia, ai MAE şi ai Parlamentului României.
Proiectul se va derula până la data de 10 decembrie 2013, iar printre activităţile educative extracurriculare ce vor fi promovate se numără organizarea unor module de studiu necesare dezvoltării abilităţilor de comunicare în limba maternă în domeniile: limba română, istorie, geografie, educaţie civică, fotografie şi religie.
Până la această dată, aproximativ 40 de copii din localităţi situate în Valea Timocului şi-au exprimat interesul pentru a participa la consolidarea coeziunii şi unităţii comunităţii româneşti. Centrul cultural va găzdui spectacole de teatru, concerte de muzică populară şi uşoară, activităţi culturale susţinute de scriitori români, manifestările având menirea de a le trezi cursanţilor sentimentul identităţii naţionale, pentru ca ulterior, alături de familiile lor, să acţioneze pentru conservarea obiceiurilor, tradiţiilor, spiritualităţii şi a limbii româneşti. Tinerii sunt îndrumaţi la cursuri de şapte profesori.