Site icon TIMP ROMÂNESC

Câștigătorii concursului „Tineri ambasadori ai României”, premiați la MAE

Câștigătorii edițiilor de-a II-a și a III-a ale concursului „Tineri ambasadori ai României”, organizat de MAE, prin Arhivele Diplomatice, au fost primiți joi de ministrul Bogdan Aurescu. Acesta a înmânat diplomele de „Tânăr ambasador al României”: lui Andrei-Dumitru Olteanu, doctorand în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, câștigătorul ediției a II-a a concursului, organizată în anul 2021, cu tema „România și UNESCO, arc peste timp”, Laviniei-Georgiana Marcu, studentă la istorie în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, și Antoniei-Laura Pup, studentă la istorie în cadrul Universității de Vest din Timișoara, câștigătoare ale ediției a III-a, care a avut loc în anul 2022, cu tema „160 de ani de diplomaţie română modernă în viziunea tinerilor de astăzi”.

Ministrul a anunțat crearea unui comitet onorific al concursului și i-a invitat pe câștigători să formuleze propuneri și să avanseze idei pentru ediția din acest an a concursului și pentru promovarea lui în rândul tinerilor interesați de politică externă și relații internaționale.

Concursul „Tineri ambasadori ai României” se adresează studenților și masteranzilor, iar probele au constat în elaborarea unei lucrări scrise (eseu) și un interviu,  în cursul căruia candidații susțin discursuri din postura ipotetică de ambasador al României și răspund întrebărilor juriului.

 

Exit mobile version