Cât de jos să cadă medicii? Despre impostura statului și calculul greșit...

Cât de jos să cadă medicii? Despre impostura statului și calculul greșit al Bisericii

”Jos medicii!”, s-a strigat la Iași, în timp ce mâna făcea semnul crucii. Sunt zile sfinte, oamenii au venit, în pofida interdicțiilor și în răspărul pandemiei care a umplut spitalele, să se împărtășească din sacru.

Unii vor sănătate mai multă, alții binele celor dragi, alții își ostoiesc singurătatea, iar alții să cadă medicii. Cât de jos? Până acolo unde autoritățile se contrazic, habar nu au, par batjocoritoare și îl sfidează pe credinciosul simplu, căruia adevărul Sfintei din raclă îi compensează insecuritatea pe care o resimte în țară.

Cel mai păgubos e ca, într-o criză de proporții cum este cea pe care o traversează România și care e departe de a-și fi atins vârful, să fie arătați cu degetul oamenii, scrie Magda Grădinaru pe spotmedia.ro.

Caricaturizarea omului din mulțime, care dă din coate, biet inocent, să atingă moaștele, e la îndemână. Îl vedem cu toții, e România care ne ține în loc, needucată, precară intelectual, abrutizată moral, incapabilă să fie incompatibilă și atunci toate sunt permise, și crucea creștină și împunsul animalic, că nu încap doi la împărtășirea din sacru, și postul miercurea și vinerea, și invidia de a doua zi.

O schematizare care nu face altceva decât să ne umple frustrarea de a nu putea vede marile vinovății și responsabilități, pentru că asta ne-ar crește exponențial angoasa.

Asta e legătura dintre noi, dintre cei care se agață de gardul dincolo de care e Sfânta și ceilalți, care stau în fața televizorului, dezgustați de primitivismul concetățenilor pelerini: angoasa că suntem pe cont propriu, într-un vid de autoritate în care să ne putem organiza viețile în așa fel încât să nu ne fie frică și mai ales să nu ne fie frică unul de celălalt.

Pentru că, în momentul în care suntem înspăimântați că răul vine direct de la celălalt, contribuim, de fapt, la haosul acesta grotesc, în care instituțiile statului se contrazic reciproc și acționează arbitrar.

Dintodeauna, arbitrariul înnebunește omul, îl face să se simtă hăituit, să creadă că are nevoie imediată de protecție pentru sine și pentru ai lui și, astfel, să devină lup pentru toți ceilalți, care capătă proporțiile amenințătorului. – continuare pe spotmedia.ro