Acasă Alte comunitati Cei care vor să voteze pot verifica dacă sunt înscriși în Registrul...

Cei care vor să voteze pot verifica dacă sunt înscriși în Registrul Electoral

”Pentru acest scrutin, cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție posibilitatea de a se înscrie în Registrul Electoral, începând cu data de 1 aprilie 2016, inclusiv cu opțiunea votului prin corespondență. Precizăm că, pentru alegătorii români care au domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate, votul prin corespondență va fi utilizat în premieră la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 2016. Votul prin corespondență este o alternativă la votul în secția de votare și se exercită prin intermediul serviciilor poștale”, se precizează într-o scrisoare deschisă a Autorității Electorale Permanente (AEP) adresează alegătorilor români cu domiciliul sau reședința în afara țării, un demers prin intermediul căreia îi informează în legătură cu modalitățile prin care își pot exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.Demersul Autorității face parte dintr-o amplă campanie de informare a alegătorilor români din străinătate derulată de AEP cu scopul de a-i familiariza pe aceștia cu variantele și procedurile de vot pe care le au la dispoziție, potrivit noii legislații electorale.
Potrivit AEP, procedura, condițiile și formalitățile pe care trebuie românii din străinătate trebuie să le îndeplinească pentru a se putea înscrie în Registrul Electoral sunt detaliate în Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Completările aduse legii menționate sunt cuprinse în Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență.
De asemenea, accesând www.registrulelectoral.ro, fiecare alegător poate verifica dacă figurează în Registrul Electoral, poate contesta corectitudinea datelor cu care a fost înscris și poate afla secția de votare la care este arondat. Cei care au ales varianta votului prin corespondență se înscriu în Registrul electoral cu această opțiune. Persoanele neînscrise în Registrul electoral vor putea să voteze doar la secțiile de votare de pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale din străinătate.
Înscrierea în Registrul electoral, începând cu data de 1 aprilie 2016, oferă o serie de avantaje alegătorilor. Fiind înscriși în Registrul Electoral, aceştia vor putea opta să voteze prin corespondență ori să fie arondați unei secții de votare din apropierea locuinței. Astfel, nu va mai fi nevoie să se deplaseze la ambasadă, oficiul consular sau la institutul cultural unde sunt organizate obligatoriu secții de votare, evitând cozile și aglomerația.