Cel mai bun vin rose de pe podgoriile româneşti la Tastevin –...

Cel mai bun vin rose de pe podgoriile româneşti la Tastevin – Confreria Vinului

Cea mai complexă degustare de vinuri românești care are loc la noi în țară a jurizat peste 350 de vinuri autohtone de către 160 de jurați. Pe 14 octombrie au fost comunicate rezultatele degustării de vinuri rose.

În cadrul degustărilor au fost analizate 34 de probe de la crame diferite, dintre care cel mai bine punctat a fost Alira Rose 2014. Este al doilea an consecutiv în care Alira Rose este desemnat ca fiind ce mai bun rose din țară la Tastevin – Confreria Vinului.

În ciuda miturilor, vinurile rose de calitate nu se obțin amestecând vinul alb cu cel roșu și nici din struguri speciali de culoare roz. Vinul rose, de regulă, se crează din struguri roșii. Culoarea vinului roșu este dată de pielița strugurelui. Cu cât mai mult timp stă mustul cu pielița la fermentat, cu atât mai intensă va fi culoarea vinului. Rose-ul este rezultatul unei perioade mai scurte de lăsat la macerat a vinului pe tescovină.

Tastevin – Confreria Vinului reușește să mențină competiția vinurilor românești la un nivel înalt. Scopul acestor degustări este crearea unui îndrumar anual al vinurilor românești din categoria HoReCa (non-retail).

Încă în desfășurare, evenimentul este structurat în sesiuni de degustare a vinurilor în funcție de sortiment și preț. Probele sunt testate în orb (jurații nu văd eticheta sticlei), pentru a crea un clasament orientativ cât mai corect. Juriul este format din specialiști, somelieri, bloggeri de vin, manageri HoReCa, oameni pasionați de vin și de industria vitivinicolă românească.

Competiția și feedbackul sunt două căi excelente prin care podgoriile românești se pot dezvolta, iar Tastevin – Confreria Vinului le asigură an de an.