Acasă Cultura / Culte Centenar sărbătorit cu produse tradiţionale şi cântece româneşti, la Meco (Spania)

Centenar sărbătorit cu produse tradiţionale şi cântece româneşti, la Meco (Spania)

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni sprijină realizarea proiectului „Festivalul – concurs  100 de ani de tradiții, datini și obiceiuri românești”, care va avea loc în localitatea Meco – Spania, sâmbăt, 14 aprilie 2018.

Evenimentul se va derula sub egida marcării Centenarului Marii Uniri și va include un festival – concurs de muzică românească susținut de artiști români consacrați, dar și de tinere talente din Țară și din Spania, precum și prezentare de produse culinare cu specific românesc.

Organizarea evenimentului, dedicat exclusiv promovării tradițiilor și obiceiurilor românești prin arta spectacolului, reprezintă o ocazie excepțională de a valorifica și promova, atât în rândul comunității românești din zona Meco – Spania și zonele limitrofe, dar și indirect în rândul comunității autohtone, a unei imagini diferite a României, astfel încât percepția publicului larg față de

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE).

Proiectul se înscrie în Programul Strategic – Spațiul Cultural Românesc Comun – Centenar Marea Unire 1918 – 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2018.