Acasă Cultura / Culte Centenarul și Ziua Naţională a României, marcate la Alibunar

Centenarul și Ziua Naţională a României, marcate la Alibunar

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, cu sprijinul Consulatului General al României la Vârşeţ şi al Comunității Românilor din Serbia (C.R.S.), a desfăşurat în 28 noiembrie 2018 proiectul „Ziua Naţională a României în Voievodina”. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din Alibunar, Serbia.

Ziua Națională a României a fost sărbătorită în comunitatea românească din Voivodina printr-un program artistic tradiţional pus în scenă de Ansamblul Casei de Cultură. Seara s-a încheiat cu un concert de muzică populară românească susținut de Mariana Anghel, cântăreață de muzică populară, culegătoare și interpretă de folclor din zona județului Hunedoara. Alături de Mariana Anghel a urcat pe scena şi fiica acesteia, Adriana Anghel. Centenarul Marii Uniri a fost marcat printr-o impresionantă interpretare a cântecului „Vin români la Alba”.

La eveniment au participat  circa 300 de membri ai comunităţii românilor din  Voivodina,  reprezentanți ai C.R.S., reprezentanţi ai autorităţilor locale, jurnalişti, cadre didactice şi elevi.

Întregul program organizat cu acest prilej răspunde necesității de menținere a identității naționale a românilor şi de a  fi alături, prin sprijinul instituțional, de comunitățile istorice româneşti din vecinătatea României.