Arta şi tradiţia românească a fost conturată în perioada 8-9 iulie, în Piaţa Náměstí Míru din Praga (în centrul căreia se află şi catedrala Sv. Ludmila, impunătoare prin stilul neogotic de fermecătoare artă decorativă), unde artizani horezeni, ceramişti şi dansatori au făcut demonstraţii de măiestrie artistică, participând la prestigiosul târg meşteşugăresc „Trademark România”, manifestare aflată la cea de-a VI-a ediţie.
Evenimentul a avut şi menirea de a aduce în atenţia publicului ceh, şi nu numai, simbolistica ceramicii de Horezu, inclusă la finele anului 2012 în patrimoniul UNESCO.
Târgul de artă şi tradiţie românească a rodit, de la an la an, în mediul extrem de fertil al manifestărilor de acest gen din capitala cehă. La fiecare ediţie, sub brandul “Trademark Romania”, publicul ceh este invitat să descopere frumuseţile folclorice şi tradiţiile din diferite zone ale României, Horezu numărându-se printre preferinţele acestuia, invitat fiind pentru a treia oară la astfel de evenimente pe teritoriul Republicii Cehe.
La târg au participat 5 meşteri olari din Horezu, care au prezentat arta ceramicii populare tradiţionale româneşti, expunând publicului vizitator frumoase lucrări confecţionate manual, acolo găsindu-se şi un stand permanent de prezentare a ceramicii, ţesăturilor şi împletiturilor produse de meşteşugari ai “Asociaţiei pentru promovarea Patrimoniului Autentic Horezu”.
Totodată, pentru a întregi tabloul pitoresc românesc, Ansamblul folcloric „Brăduleţul” al Casei de cultură din Horezu a interpretat, în ambele zile, cântece şi jocuri populare specifice zonei etnografice din Depresiunea Horezu. La centrul de informare amenajat în târg au fost puse la dispoziţia publicului şi materiale de promovare a obiectivelor culturale şi turistice din zonă.